CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cristian Preda: ”Crin Antonescu nesocoteste limitele revizuirii constitutionale!”

0 comentarii / 1649 vizualizări / 23 mai 2013

Deriva ideologică și retorica goală a lui Crin Antonescu demonstrează că PNL și-a pierdut busola, afirmă pedelistul Cristian Preda, care e de părere că șeful liberalilor ”nesocotește limitele revizuirii constituționale”.
”PNL şi-a pierdut busola. Acest partid a fost, la începutul anilor ’90, apărătorul drepturilor individuale. Sub conducerea lui Crin Antonescu, PNL a ajuns să propună limitarea dreptului la asociere (prevăzut de articolul 40), ca şi a dreptului de a fi ales (articolul 37). Sunt vizate – deocamdată!? – exclusiv persoanele care au ocupat funcţia de şef al statului. De fapt, cel avut în vedere e actualul preşedinte, devenit, din 2005 încoace, obiectul unei uri nedisimulate.
Justificarea propunerii e, în aceste condiţii, o improvizaţie ridicolă: dacă un şef de stat n-ar mai putea fi, după încheierea mandatului, membru de partid sau candidat, el ar fi neutru câtă vreme e în funcţie. Pe scurt: viitorul îmblânzeşte prezentul. Lipseşte, desigur, argumentul, dar peneliştii ne-au obişnuit cu acest tip de retorică goală. Dincolo de deriva ideologică, e vorba despre nesocotirea limitelor revizuirii constituţionale. Într-adevăr, articolul 152, lit. 2 din Constituţia noastră precizează că revizuirea nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor”, scrie Cristian Preda, pe blog. (R.G.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998