CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cristian Preda: „Numirea lui Attila Korodi este un risc”

0 comentarii / 1460 vizualizări / 11 aprilie 2012

Este posibil ca UDMR să blocheze până la alegeri soluţionarea exploatării de la Roşia Montana , la fel cum a făcut-o cu revizuirea Constituţiei, cu reforma administrativă sau cu reforma sistemului de sănătate, afirmă europarlamentarul Cristian Preda care reaminteşte că noul ministru, Attila Korodi este în proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Roşia Montană.

„Ieri, la numirea unui nou ministru al mediului, președintele Băsescu a reamintit opțiunea fundamentală – pro sau contra exploatării resurselor naturale – declarându-se încă o dată favorabil începerii unor exploatări de amploare la Roșia Montană și Roșia Poieni. Președintele a adăugat un lucru: amânarea unei decizii în oricare dintre aceste dosare e o povară pentru orice afacere serioasă.
Are dreptate. Faptul că decizia în cazul Roșia Montană trenează de aproape un deceniu și jumătate a decredibilizat autoritățile și a descurajat actori economici importanți să se angajeze pe piața românească în proiecte similare.
Numirea lui Attila Korodi e, în acest sens, un risc. Noul ministru al mediului e în proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Roșia Montană. A fost dat în judecată tocmai pentru că, într-un mandat anterior, tot ca ministru al mediului, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatării asupra mediului. N-ar fi fost rău ca el însuși să anunțe public acest lucru, imediat după numire, precizând astfel care sunt limitele conflictului de interese. Ca ministru, el va fi obligat să dea un răspuns unui investitor potențial cu care se află în proces, nu ca particular, ci ca fost ministru! Oare de ce s-a legat la cap UDMR? Să fie vorba despre dorința ca, și în această privință, maghiarii să blocheze orice soluție până la alegeri? Așa cum au făcut și cu revizuirea Constituției, și cu reforma administrativă, și cu reforma sistemului de sănătate?”, întreabă Cristian Preda, pe blog. (R.Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998