CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cristian Preda: ”PSD si PNL nu isi vor interzice, prin Statut, colaborarea cu PDL”

0 comentarii / 1341 vizualizări / 18 martie 2012

PSD și PNL nu își vor stipula niciodată în statutele proprii interdicția de a colabora cu PDL, afirmă europarlamentarul pedelist Cristian Preda, care lasă să se înțeleagă că această interdicție, care apare doar în Protocolul USL, este un balonaș de săpun care garantează libertatea ambelor partide.

”Nici PNL, nici PSD nu vor introduce în statutele lor politice interdicția de a colabora cu PDL după alegeri. Anunțul trebuie citit luând în seamă prevederile Protocolului USL. Acesta conține, ce-i drept, la punctul 8.9. propoziția: “este interzisă negocierea cu PDL pentru formarea majorității parlamentare”. Atât și nimic în plus. Pe de altă parte, același Protocol nu prevede formarea unui singur grup parlamentar, al USL, ci sugerează că PSD și, respectiv PNL+PC vor avea fiecare câte un grup, acestea urmând să colaboreze. Ce să fie atunci insistența cu care – mai întâi PNL, apoi și PSD – au subliniat că nu e nevoie ca interdicția colaborării cu PDL să fie explicit indicată în actele fundamentale? Malițioșii cred că PSD și PNL se suspectează reciproc, după ce Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă că va aplica à la lettre textul Constituției care îi cere să cheme la negocieri pentru formarea guvernului partide, nu alianțe. Un statut te poate aservi, un protocol e mai slab. Cel al USL spunea, de altfel, în articolul 9.10 că “sancțiunile pentru încălcarea protocolului se asimilează celor pentru încălcarea statutelor partidelor, decise de fiecare partid în parte, din proprie iniţiativă sau la solicitarea celeilalte părţi”. Cu alte cuvinte: cine încalcă înțelegerea va decide sancțiunile potrivite. În ceea ce mă privește, consider că gesturile recente ale PSD și PNL vădesc faptul că libertatea este mai puternică decât ura (față de președinte, desigur). Partidele din USL vor să rămână libere și după alegeri. Cum libertatea adversarilor e la fel de însemnată ca și cea a prietenilor, nu pot decât să salut această evoluție a lucrurilor. Cu speranța că ea va aduce și un dram de moderație…”, scrie Cristian Preda, pe blog. (R.Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998