Cristian Preda: ”Traim intr-un stat de drept, sau doar intr-o democratie?”
0 comentarii / 1867 vizualizări / 21 august 2012
Decizia CCR de astăzi ne va arăta dacă trăim într-un stat de drept sau doar într-o democrație, afirmă europarlamentarul pedelist Cristian Preda.
”Într-adevăr, misiunea primei generații politice a tranziției postcomuniste a fost inventarea democrației, înțeleasă ca moblizare politică așezată sub semnul pluralismului și al alternanței pașnice la guvernare. Din 1996 încoace, alternanța a fost o realitate impusă de urne și/sau de compromisurile politice din Parlament. Garantarea statului de drept e mai dificilă. Fiindcă (…) ea presupune ca respectarea drepturilor să fie efectivă sau, altfel formulat, ea cere ca puterea să fie oprită atunci când pune sub semnul întrebării un drept descris ca “inviolabil”. (Trebuie precizat că doar întâmplarea a făcut ca drepturile contestate de actuala putere să fie tocmai cele electorale.)
Decizia CCR de astăzi ne va arăta dacă trăim într-un stat de drept sau doar într-o democrație”, scrie Cristian Preda, pe blog. (R.G.)
Comenteaza