S-a spart bula economico-financiară. Iluziile nu mai pot fi, în mod artificial, întreținute. Simultan, s-a spart și bula electorală. Ce punem în loc? Și, mai ales, cine are posibilitatea să depaneze tot acest angrenaj românesc care a dat în gard? Există una sau mai multe ieșiri din dubla criză? Sau nu mai există nicio ieșire?
Dacă admitem că nu există nicio soluție, atunci, implicit, admitem că, pentru multă vreme de acum încolo, dacă nu cumva definitiv, statul român a eșuat economic, financiar, electoral, politic și social. Dar poate eșua un stat european definitiv? Nu mai există soluții? Nu mai există resorturi?
În ticăloșia lor, autorii, coautorii, complicii și țuțării loviturii de stat din 6 decembrie 2024, continuată și în acest an până în prezent, susțin tam-nesam că rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale reprogramate ar fi fost declanșatorul unei crize grave, începând de la devalorizarea leului și continuând în tot spectrul economico-financiar și care se va concretiza, cum a anunțat Marcel Ciolacu și, anterior, cum a sugerat Ilie Bolojan, într-un faliment de stat. Adică în declararea României ca stat aflat în încetare de plăți. Pe butuci. O situație din care nu mai avem cum să ieșim, sugerează, în mod ticălos, aceleași personaje, decât în plan politic, votându-l pe Nicușor Dan, candidatul soroșist, progresist și neomarxist al statului subteran din România și de la nivel european, după care ar urma să aplicăm curba de sacrificiu. Marea curbă de sacrificiu ar însemna, nici mai mult, nici mai puțin, decât tăieri dramatice de salarii și pensii, anularea cvasi-totală a ajutoarelor de stat, impozitarea „la sânge”, sub diverse forme, a românilor și invitarea Fondului Monetar Internațional într-o așa-zisă operațiune de salvare care, așa cum s-a întâmplat pretutindeni în lume, nu se poate finaliza decât prin înstrăinarea ultimelor active de care dispune statul român. Adică nici mai mult, nici mai puțin decât castrarea României pe un termen atât de lung încât va afecta, cu certitudine, următoarele două-trei generații. Dar lucrurile stau chiar așa?
Să o luăm pe rând. Toți analiștii, practic fără excepție, indiferent din ce tabără politică se află, semnalează pericolul în care se află România de ani de zile, de când patru guverne și jumătate au adoptat politici economice de-a dreptul criminale, care au îndatorat din ce în ce mai mult România, pe dobânzi tot mai mari, generând un proces ireversibil sau foarte greu reversibil de degradare. În paralel, analiștii politici au avertizat că soluția nu poate consta decât într-o răsturnare de situație în planul organizării puterii. Modul în care au decurs evenimentele politice și electorale pe parcursul anului trecut și până în prezent, în acest an, a demonstrat că toate tentativele de a ocoli acest deznodământ, utilizate de forțele politice aflate la butoane, și toate tertipurile electorale nedemocratice, extrem de periculoase, au avut drept rezultat deteriorarea și mai dramatică a situației, care, în final, se soldează cu pierderea de către soroșiști a alegerilor prezidențiale. În consecință, orice acuzație i s-ar aduce lui George Simion, ori lui Călin Georgescu, ori susținătorilor suveraniștilor români sunt, evident, false, total inadecvate și neconvingătoare pentru electorat. Dar, declanșând un asemenea concert al acuzațiilor false, al căror vârf de aisberg constă în faptul că leul s-a depreciat fiindcă George Simion a câștigat alegerile la o diferență de 21 de procente față de următorul clasat, susținătorii lui Nicușor Dan mizează pe faptul că populația va fi atât de alertată, încât, peste 10 zile, în cel de-al doilea tur de scrutin, la urne se vor prezenta, în mod suplimentar, un milion și jumătate de români, dintre care un milion ar putea fi determinați să voteze cu Nicușor Dan, acoperind astfel gaura din primul tur de scrutin. Este cât se poate de posibil, ba chiar probabil, ca, așa cum s-a întâmplat și în alte competiții prezidențiale, în al doilea tur, la urne să se prezinte mai mulți români. Dar un milion și jumătate în plus față de câți au votat în primul tur este cam mult. Și cam improbabil. Dar și mai puțin probabil e ca aceștia, îngroziți de campania de știri false, în care aparent joacă toți contra unul, să-l voteze, în majoritate, pe Nicușor Dan.
Acest scenariu al soroșiștilor este cu atât mai improbabil cu cât, ieri, Crin Antonescu a făcut o declarație în termeni de o duritate fără precedent, în cazul lui, care sugerează, totuși, în termeni fără echivoc, că fostul candidat al alianței destrămate a celor trei partide și jumătate nu va vota în niciun caz cu Nicușor Dan, dar că, totuși, se va manifesta electoral. Nu o poate face în acești termeni decât votând cu George Simion sau, în cel mai rău caz, îndemnându-și electorii fideli să nu care cumva să îl voteze pe candidatul statului subteran.
Închei această analiză cu o referire la un aspect extrem de sensibil, cel legat de un alt spectru din ce în ce mai agitat sub aspect propagandistic, cel al declanșării unor alegeri parlamentare anticipate, situație, la mintea cocoșului pentru oricine, total fatală pentru România. Nu pot fi declanșate alegeri parlamentare anticipate nici acum, la fel cum nu au putut fi declanșate nici în trecut. În definitiv, ce se întâmplă? George Simion intenționează ca, în situația în care Călin Georgescu acceptă, să-l desemneze, în calitate de președinte, în poziția de candidat pentru funcția de prim-ministru. Noua majoritate parlamentară, încropită zilele trecute, poate respinge această ofertă, dar o singură dată, pentru că, altfel, după un al doilea refuz, Parlamentul ar putea fi dizolvat. Parlamentarii însă — e cât se poate de clar — nici acum, nici în alte situații de acest fel din ultimii 35 de ani nu vor accepta să plece acasă, abandonându-și pozițiile comode pe care le-au obținut cu mare dificultate. Din acest simplu motiv, 100%, ei se vor conforma. Și vor accepta ca, în final, Călin Georgescu să devină premier — desigur, în eventualitatea în care acesta își va da acceptul în acest sens. Și cu asta, basta! Punem punct și acestei dileme, speculate în mod nerușinat de soroșiști.