Suntem in criza politica. Abia la inceput. Ea se va acutiza. Si in fata unui stat slab, bantuit de grave conflicte si disfunctionalitati interinstitutionale, ea poate degenera. Pana unde? Pana la disolutia statului. Disolutia statului inseamna starea de anarhie. Si nu numai.

Disolutia statului poate sa insemne si dezmembrarea teritoriala. Pe care, cinstit vorbind, sunt multi din afara si multi dinauntru care o doresc.
Exact asa cum am tot scris in ultimii 5 ani – timp in care multi m-au acuzat ca am facut o “obsesie Traian Basescu” – Presedintele Romaniei nu a facut altceva decat sa contravina flagrant literei si spiritului Constitutiei. Adica, in loc sa fie un presedinte al tuturor romanilor, in loc sa arbitreze intre forte adverse, in loc sa medieze intre institutii, in loc sa fie instrument unificator, el a procedat pe dos. Cum? A intaratat o institutie a statului impotriva altei institutii a statului. A intaratat un partid impotriva altui partid. A intaratat un grup de populatie impotriva altui grup de populatie. Pe salariati impotriva pensionarilor. Pe salariatii din privat impotriva salariatiilor de stat. Pe oamenii cu venituri medii impotriva oamenilor care au facut avere. Pe cetateni impotriva Parlamentului. Pe cetateni impotriva Justitiei. Pe judecatori impotriva procurorilor. Pe procurori impotriva judecatorilor. Si asa mai departe. Asa a inteles el sa-si exercite mandatul ca “presedinte – jucator”. In realitate, de asta data fara ghilimele, Traian Basescu a fost un presedinte – terminator. A sfarsit prin a crea si ultima falie posibila. Cea dintre populatie si el insusi.
Bilantul institutiei prezidentiale, sub mandatul lui Traian Basescu, este socant. Practic, toate institutiile fundamentale ale statului, dar si ale societatii civile, au fost mai intai zdruncinate, apoi labilizate si, in fine, ele sunt acum aduse in stare de agonie. Asa se intampla cu Parlamentul. Asa se intampla cu Justitia. Asa se intampla cu puterea executiva. Dar asa se intampla si cu ministerele de forta. Cu sindicatele. Cu celelalte organizatii ale societatii civile. Cu presa. Am pus presa la urma, desi ar fi trebuit sa fie undeva mai in fata. Pentru ca presa, care acum este lovita din toate directiile, demonizata si labilizata, este unul dintre cele mai puternice instrumente ale democratiei. Cea mai elocventa dovada ca Basescu nu a dorit consolidarea democratiei ci, dimpotriva, instaurarea unei autocratii cu forme de stat dictatorial, este salva neintrerupta de lovituri pe care a aplicat-o impotriva libertatii de expresie.
Criza politica, odata declansata intr-un stat ale carui mecanisme si institutii sunt facute ferfenita de insusi Presedintele tarii, poate foarte usor degenera in anarhie. In fiecare dintre putinele zile de cand s-a declansat criza politica, vedem cum acest semnal de alarma devine din ce in ce mai strident. Iar anarhia, pentru un stat care nu mai are prieteni, fiind practic izolat, poate degenera in dezmembrarea teritoriului. Istoric vorbind, noi nu avem prea multi prieteni. Alta data voi insista asupra motivelor. Dar faptul ca nu avem prieteni politici in contemporaneitate, i se datoreaza lui Traian Basescu. Voi reveni asupra temei crizei politice, anarhiei, disolutiei si dezmembrarii. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)