CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9479 RON UP | 1 USD = 5.1794 RON UP | 1 GBP = 5.5370 RON DOWN

Cu tunurile pe UDMR

2 comentarii / 899 vizualizări / 14 august 2022

Răspunzând întrebărilor insistente și, desigur, bine intenționate ale unui jurnalist, Marcel Ciolacu aruncă o nouă bombă. În spațiul public și în spațiul politic. Eventualele încălcări ale moralei și ale legii de către liderii UDMR, deținători de fundații finanțate din Ungaria. Și cere intervenția autorităților statului.
Până la un punct, președintele PSD face pe niznaiul. Se arată surprins de întrebările jurnalistului. Și afirmă că, el personal, nu deține informații de acest fel. Dar dacă ele sunt reale, atunci este posibil ca lideri ai UDMR să încalce morala, sau chiar legile statului. Atâta doar că nu el, după cum spune, este cel îndreptățit să afle adevărul și să aplice legea. Statul este cel care trebuie să-și facă datoria. Dar cine e statul? Ei bine, statul este deținut, într-un mod cât se poate de constituțional, de coaliția politică aflată la putere. Iar în fruntea coaliției se află PSD. Iar în fruntea PSD se află Marcel Ciolacu. Un cerc vicios! Sau nu? Pentru că justiția o face o altă putere în stat decât puterea legislativă sau puterea executivă.
Despre ce este de fapt vorba? Desigur, în subtext. Este vorba despre presupunerea că lideri ai UDMR dețin ONG-uri care sunt finanțate de către guvernul Ungariei. Direct sau prin interpuși. Și că, în acest fel, aceștia devin agenți ai altui stat. Decizia lor ar fi influențată de la Budapesta. Și, ca atare, ei acționează în direcții potrivnice României. Cât de mult stă în picioare acest tip de raționament? Iar, dacă răspunsul este pozitiv, atunci ce trebuie să facă statul român? Să începem cu câteva lucruri incontestabile.
(1), În Ungaria, regimul Viktor Orban a debutat, printre altele, declanșând un uriaș scandal împotriva rețelei de fundații deținute de miliardarul de origine maghiară, George Soros. Și, prin intermediul cărora, acesta influența guvernul și parlamentul de la Budapesta. Iar Viktor Orban și-a urcat, pentru prima oară, lumea-n cap. Lumea neomarxiștilor. Atunci când, în exercițiul actului de guvernare, dar și prin intermediul parlamentului, a pus capăt acestei situații. ONG-urile din Ungaria sunt obligate să declare cine le deține și cine le finanțează.
(2) În ceea ce mă privește, atunci când am fost senator, am elaborat un proiect de lege, în baza căruia urmau să fie interzise atât ONG-urile cât și societățile comerciale deținute de serviciile secrete și care funcționau pe teritoriul României. Proiectul de lege nu a fost adoptat, iar eu m-am ales cu multe castane în cap. Ba chiar mi s-a atras atenția, la modul cel mai serios, că nu voi avea decât de pierdut dacă mă iau la trântă cu serviciile secrete. Și cu interesele specifice ale acestora.
(3) În aceste condiții, legislativul din România a refuzat, sub orice formă, să se atingă de ONG-uri. Chiar dacă ele aparțineau serviciilor secrete, care încercau, prin intermediul acestora, să influențeze societatea civilă și să infiltreze lumea politică. Și dacă tot nu sunt supuse controlului asemenea ONG-uri, atunci nici celelalte, stipendiate de alte entități decât cele aparținând statului român, nu sunt supuse vreunui control. Și deci, pot fi folosite în voie, ca masă de manevră, în toate momentele critice.
În aceste condiții, cum Dumnezeu ar putea fi exercitat vreun control asupra fundațiilor deținute de liderii UDMR și care sunt finanțate de statul maghiar? Fie Marcel Ciolacu a lansat o simplă petardă politică, fie, în calitatea pe care o deține, și întrucât se apropie alegerile, iar PSD nu a stat niciodată prea bine la capitolul ONG-uri, se pregătește să impună, în fine, o legiferare în acest domeniu. Pentru că fără o lege la bază, nici puterea executivă și nici cea judecătorească nu pot acționa. Și poate că, în treacăt, Marcel Ciolacu le-a arătat și o pisică ,,colegilor” de la UDMR. O pisică nu prea zburlită.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

2 Comentarii

  1. Dar ceilalti conducatori care au sau nu ong-uri finantate de alte state dar actioneaza impotriva statului si poporului roman? Cu ei cum ramane? Toti actioneaza doar in interesul statelor ale caror slugi sunt. Si nimeni, niciodata nu va face nimic in acest sens.

  2. Multe „defecte” vom fi având, dar, d.p.d.v. al respectului pentru minoritățile naționale, România a fost, și este, cu adevărat o țară de Mil. 3. Secolele discriminare și de marginalizare a Românilor („cetățeni de rang inferior” – în țara lor) de către cei ce s-au înstăpânit pe-aici (…), au marcat profund mentalul colectiv al unui popor născut în valorile morale creștine. Născut creștin.

    … Dar asta nu înseamnă că poate fi acceptat „abuzul de încredere”. Iar noi, toate provocările, ofensele… etc. din partea „Ungurilor” (atât la nivel „local” cât și la nivel Național / Statal), li le-am permis cu o „toleranță ieșită din comun”, greșit înțeleasă de ambele părți :
    – Românii, care că au crezut că prin concesii (inclusiv de la lege) vor obține „admirația Europei”, precum și „liniștea socială” („tace-o gură, tac mai multe” – nu-i așa?) (valabil, dar nu cu oricine);
    – „Ungurii”, prin aceea că au luat generozitatea Românilor drept slăbiciune, prostie, sau chiar lașitate; și și-au tot „plusat” pretențiile, ajungând să întreacă măsura bunului-simț.

    « Înainte de a fi generos, trebuie să știi să fii drept » – spune o vorbă. Prevenirea și corectarea oricărui derapaj de la „conduita socială” nu se poate face decât strict prin raportare la Lege. Dar asta presupune o Administrație de Stat funcțională, fermă și corectă; ori, tocmai aici suntem deficitari, ba chiar, cu adevărat „repetenți”. În relația cu ”UDMR” (spre ex.) am substituit Legea, cu „mișmașul mărunt”. Credeam că asta nu va produce consecințe ?
    … Cum să mai poți să-i ceri, azi, „Ungurului” să respecte Legea din România, când, pe de o parte, chiar tu, Român, ești primul care o încalci și, mai mult, l-ai încurajat și pe el la fărădelege, făcându-l complice și părtaș la jaful sistematizat al țării ?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998