CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Cui ii dam suveranitatea

0 comentarii / 1243 vizualizări / 26 aprilie 2013

Domnul Cristian Parvulescu ne-a tras, la toti, un semnal de alarma. Pe care, din pacate, prea putini l-au receptionat. El ne-a spus, nici mai mult nici mai putin, ca exista o solicitarea a Uniunii Europene in sensul renuntarii de catre Romania la o parte a suveranitatii nationale. Iar premierul Victor Ponta, luand cuvantul la o recenta dezbatere referitoare la noua Constitutie, a comunicat intentia ferma a Guvernului de a pune proiectul la dispozitia Comisiei de la Venetia care ar urma sa ne dea un aviz si, eventual, sa ne sugereze unele modificari. Cui si de ce ii cedam din suveranitatea noastra?

Puternicul cancelar al Germaniei, doamna Angela Merkel, a lansat, nu cu multa vreme in urma, o tema care ne-a starnit fiori. Si, din nou, prea putina lume a fost interesata. Doamna Merkel se referea la Grecia. La imprumuturile solicitate de aceasta tara, membru al Uniunii Europene, pentru a-si putea salva economia. Si a primit urmatorul raspuns: daca Grecia solicita un ajutor european, va trebui sa renunte la o parte din suveranitate. Uluitor!

In paranteza fie spus, romanii nu prea sunt la curent cu informatia ca autoritatile financiare ale statului elen au descoperit, si au si probat acest lucru, ca Germania este datoare acestei tari cu o suma uriasa de bani care, actualizata, se ridica la 180 de miliarde de euro. Si nu este vorba de datoriile de razboi, de fapt din cele doua razboaie mondiale, declansate de Germania, si pe care Berlinul nu le-a mai platit niciodata. Dupa ce presa de la Atena a oferit detalii despre aceasta datorie, si ziarele germane au preluat tema fara ca cineva sa-i contrazica pe greci. Pornind de la cele doua informatii, sa reiau tema suveranitatii limitate.

Spre deosebire de Grecia, Romania nu a solicitat niciun ajutor financiar de la Uniunea Europeana, exceptand acel imprumut angajat, in numele statului roman, de binomul Basescu-Boc pe care Guvernul Ponta, cu mari sacrificii, a si inceput sa-l restituie. Daca nu stam cu mana intinsa, de ce trebuie sa renuntam la suveranitate? Dar chiar daca am sta cu mana intinsa, de ce ar trebui sa platim un asemenea pret? La ce fel de suveranitate se gandesc sa renuntam partenerii nostri europeni si cine sunt de fapt initiatorii proiectului?

Situatia este atat de serioasa incat ni se cere, nici mai mult nici mai putin, decat sa schimbam, in sensul dorit de UE, si poate deja convenit cu Comisia de la Venetia, chiar articolul unu al Constitutiei. Din care ar urma sa dispara cuvintele stat suveran. Si, eventual, la cererea maghiarilor, si expresia stat national. Cred ca intentia este de a lega, cat se poate de strans, manile decidentilor politici de la Bucuresti in raport cu bugetul si cu operatiunile financiare. Este un inceput. Care se poate dovedi extrem de periculos.

Dar care este statul european care detine cea mai importanta putere, influenta si pana la urma, cheia unei asemenea decizii? Raspunsul este simplu de dat. E vorba despre Germania. Daca noi renuntam la o parte din suveranitate, o facem in beneficiul tuturor partenerilor europeni sau doar in folosul Germaniei? Renunta toate statele la suveranitate? Renunta si Germania? Iata intrebari la care ar trebui sa avem un raspuns inainte de a lua vreo decizie in numele generatiilor viitoare. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *