Culise politice: Apocalipsa PSD, pe 21 septembrie
0 comentarii / 1454 vizualizări / 16 septembrie 2009
Asumarea răspunderii guvernului a trecut cu bine pentru Boc, dar nu și pentru partidul lui Geoană, care s-a făcut de rîs la modul absolut prin lipsa unei reacții cît de cît coerente. În plus, vin nori negri: în cîteva zile, mai exact după 21 septembrie, PSD se așteaptă să fie aruncat peste bordul guvernării, acolo unde a rezistat grație unui amănunt puțin luat în calcul de către media, anume ședința boardului FMI. Aceeași care a „îngropat” PSD ieri, la asumarea răspunderii.De ce au stat pesediștii cuminți la asumareZvonistica ultimelor zile a fost teribilă în jurul PSD. Ce va face partidul lui Geoană la asumarea răspunderii pentru niște legi care nu îi convin și adoptate în cadrul unei proceduri profund nedemocratice – trei pachete diferite asumate într-o zi? Variantele erau multiple, de la părăsirea sălii de ședință, pentru a destrăma cvorumul și a forța amînarea asumării, pînă la depunerea și votarea unei moțiuni de cenzură, ca semn clar al nemulțumirii. Oamenii lui Geoană nu au făcut nici una, nici alta: au rămas în sală, cuminți, asumarea a fost efectuată cu bine și nici moțiunea de cenzură nu va fi votată. Explicația e simplă și a transpirat abia ieri, fiind scăpată, fugar, de unii lideri politici: e vorba de fatidica zi de 21 septembrie. Atunci, Consiliul Executiv al FMI va analiza și supune spre aprobare raportul privind prima evaluare a acordului stand-by cu România, de care depinde aprobarea celei de a doua tranșe de împrumut. Aceasta, în valoare de 1,75 miliarde de euro, va merge direct la bugetul de stat pentru a susține plata salariilor și a pensiilor. O decizie absolut neobișnuită, practic o premieră în istoria FMI. Condiția esențială a Fondului pentru eliberarea acestor bani, fără de care adio pensii și lefuri în octombrie, a fost, însă, aspră: stabilitatea politică. Șantajul cu FMI a funcționat perfectConsecința a fost aceea că, în momentul în care pesediștii s-au stropșit la PDL, amenințînd cu moțiunea de cenzură și dărîmarea guvernului, Boc & comp. le-au rîs în nas. Căderea guvernului pînă pe 21 septembrie înseamnă instabilitate politică, deci adio bani de la FMI, deci adio salarii și pensii. Cine e de vină, în ochii electoratului afectat, unul pensionaro-bugetar, adică preponderant de stînga? Evident, cel care a provocat criza, adică PSD. A fost momentul în care pesediștii au înțeles că sunt pierduți în ce privește asumarea răspunderii. Dacă protestează vehement, sunt obligați, pe cale de consecință, să bage moțiune de cenzură. Dacă bagă moțiunea, cade guvernul și adio bani de la FMI. Așa că singura „soluție” a fost să protesteze numai pe la colțuri și să lase asumarea să își urmeze, cuminte, cursul. Că PSD a ales demult să nu dărîme guvernul o dovedește și decizia de ultimă oră a UDMR – după ce a scăldat-o îndelung – de a vota moțiunea de cenzură a PNL. UDMR , care s-a remarcat în ultima vreme mai mult prin curtea acerbă făcută PDL pentru o guvernare împreună, nu a luat decizia susținerii – strict pentru impresia artistică – a moțiunii decît cînd a avut garanția că aceasta nu are nicio șansă, fără susținerea PSD. Și cînd a înțeles că nu există riscul să își strice bunele relații cu amicii de la PDL. Pe de altă parte, ziua de 21 septembrie reprezintă, mai mult ca sigur, și motivul pentru care PDL a decis să nu arunce PSD peste bordul guvernării, în numele aceleiași necesare stabilități politice. Odată ce data respectivă va trece, însă, e drum liber pentru eliminarea partenerilor și organizarea pe cont propriu a alegerilor. Susținerea guvernului PDL va fi asigurată de UDMR, de minorități și de un număr între 8-12 parlamentari PSD care se aude că sunt pregătiți să dezerteze în perioada următoare. E probabil că și acesta e unul dintre motivele amînării congresului PSD pentru luna octombrie. Dar și un motiv serios pentru Geoană să fie cam pămîntiu, în ultima vreme. Nu degeaba l-a luat la rost, ieri, bătrînul Ion Iliescu, întrebîndu-l direct: există planul B? Din nefericire pentru PSD, se pare că nu. (Bogdan Tiberiu Iacob) UPDATE – Am avut dreptate: PSD nu semnează moțiunea de cenzurăMircea Geoană a anunțat în această după-amiază că parlamentarii PSD nu vor semna moțiunea de cenzură, pentru că „această perioadă reprezintă un moment extrem de delicat pentru România”. „În tot ce înseamnă evaluare internă şi externă în România, asistăm la o creştere a riscului politic de ţară pe un fond social care probabil se va agrava. Pe fondul unei situaţii economice extrem de grave, o criză politică ar reprezenta în cest moment un gest de gravă iresponsabilitate. Repet ceea ce am spus şi ieri, în acest moment în care riscul de ţară se agravează, situaţia socială se degradează, iar economia noastră este, în cel mi dificil moment, o criză politică la Bucureşti înseamnă un risc politic de neacceptat, care va conduce România într-o criză economică şi mai severă şi într-o recesiune prelungită”, a spus Geoană. „Deci, parlamentarii PSD şi Alianţa PSD+PC vor face ce face în mod firesc un partid aflat la guvernare – nu va intra într-un joc de-a moţiunea de cenzură”, a mai anunțat liderul PSD.
Comenteaza