CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Culisele unei debarcari misterioase: Radu Stroe

0 comentarii / 1826 vizualizări / 3 mai 2011

O știre mai puțin băgată în seamă, venită în jurul orelor prînzului, privind debarcarea din funcție a secretarului general al PNL, Radu Stroe, ar putea anunța tensiuni importante în interiorul partidului, în strînsă legătură cu apropiatul congres al PDL.

Crin Antonescu a luat, din scurt, cîteva decizii-șoc în PNL, anunțate azi presei: secretarul general al PNL, Radu Stroe, e înlocuit cu Eduard Hellvig, Rareș Mănescu e promovat trezorier în locul unui om al lui Chiliman, fostul pesedist Dan Mihalache devine noul șef peste comunicare, plus alte cîteva înlocuiri mai mărunte la organizația sectorului 1. Motivul pentru care debarcarea lui Stroe nu e, oficial, un cutremur, se datorează strict unei caracteristici unice, în politica românească, a statutului PNL, care prevede că desemnarea secretarului general, a doua funcție ca greutate în orice partid, se face nu de către congres sau Delegația Permanentă, ci de către Biroul Politic, la propunerea președintelui. Faptul că știrea e ambalată de așa fel încît să nu dea de bănuit – Stroe ar fi fost numit șef peste comisiile de specialitate ale partidului pe motiv de experiență guvernamentală, ceea ce e o jignire nemeritată la adresa fostului șef, Vosganian – nu păcălește decît naivii.

În realitate, Radu Stroe a fost executat pentru relațiile suspecte cu actuala putere și pentru unele decizii aiuritoare luate de la înălțimea acestei funcții, care ar putea fi explicate tocmai prin legăturile, să le zicem, extra-partinice. (Să amintim aici doar excluderea deputatului Cătălin Cherecheș din partid ori numirea unui șef de organizație la Mehedinți care e angajatul pedelistului Stănișoară).

Decizia lui Antonescu are în mod clar legătură cu apropiatul congres al PDL, în urma căruia partidul de guvernămînt ar putea marca o schimbare de strategie – funcție și de învingători – care să ducă la momirea PNL spre refacerea DA. Or, surse din partid spun că, în ultima vreme, o serie de liberali au început să prindă, brusc, viață, și să tatoneze terenul între colegi pentru o asemenea eventualitate. Manevre de care Radu Stroe, fostul coleg de institut marin și fostul subaltern de la Transporturi al lui Băsescu, nu ar fi deloc străin. Un om despre care șeful statului știe foarte multe, vezi și scandalul bilețelului strecurat la numirea în guvern. Suspiciuni legate de relațiile lui Stroe cu PDL au fost la ordinea zilei și cînd acesta a beneficiat de un interesant non-combat al democrat-liberalilor la alegerile pentru fotoliul de deputat, cînd portocaliii i-au dat pe tavă ca adversar pe neexperimentatul Honorius Prigoană, special pentru a-i lăsa drum liber primului. Pedelistul Răzvan Murgeanu știe mai bine ce și cum…

Știind toate acestea și sătul de jocurile lui Stroe, Antonescu s-a decis să rupă pisica și să îl tragă pe o linie mai degrabă moartă, în favoarea fostului conservator Hellvig, mai puțin cunoscut, dar și mai puțin suspectabil de relații cu puterea.
Tot relațiile oculte cu PDL au dus și la executarea unor oameni ai lui Chiliman, acuzat în culise că ar acorda suspect de generos contracte unor firme de casă ale PDL. (Bogdan Tiberiu Iacob)

UPDATE Demiterile din funcții mai sus pomenite au fost urmate de exluderea din partid a primarului Devei, Mircia Muntean, acuzat de colegii liberali tot de blaturi cu PDL împotriva propriei formațiuni. Acesta respinge acuzațiile, însă, și a anunțat că va contesta excluderea la Curtea de Arbitraj a partidului.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998