CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Culmea metaforei politice: Blaga, comparat de EBA cu un maidanez

0 comentarii / 1461 vizualizări / 5 iunie 2009

Elena Băsescu crește spectaculos, de la o zi la alta, și se face tot mai „rea” în declarațiile și pozițiile exprimate, mai nou ea criticând inclusiv oameni din PD-L, punând verdicte și sărind la gâtul unor persoane deranjante. În plus, ea îl compară, într-un interviu apărut azi în „Ziua de Cluj”, pe Vasile Blaga cu un câine maidanez, lucru pe care nu l-au îndrăznit până acum nici măcar adversarii acestuia. Blaga, câinele Vasile și folclorul pedelistTimida EBA de odinioară a început să aibă păreri proprii și ferme legate de clasa politică și, în special, de oamenii din PD-L. Ea spune, spre exemplu, în interviul amintit, cine este (Berceanu, Blaga) și cine nu este (Cezar Preda) reprezentativ pentru PD-L, care europarlamentari români și-au făcut datoria față de țară la Bruxelles și care nu, ce edili sunt pricepuți în absorbirea fondurilor etc. E deranjată, între altele, de faptul că unii lideri ai PD-L au urecheat pe acei membri care și-au anunțat susținerea pentru ea. În plus, ea spune despre Vasile Blaga că e ca un câine maidanez. ” Când stăteam în curte la Modrogan, era şi câinele Vasile, care era numit după numele lui Vasile Blaga, pentru că acel câine era cel mai fidel partidului, la fel cum circulă în folclorul de la noi din partid că Vasile Blaga este cel mai fidel partidului. Aşa îl percep organizaţiile. Aşa îl percepe partidul.” Fiica presedintelui se bate pe burta cu greii PD-L Cine este Vasile Blaga?Actualul secretar general al PD-L este unul dintre puțini grei rămași din vechea gardă, membru fondator al PD, un personaj puternic, influent, deputat încă din 1990, ales pe listele FSN, mai apoi senator de Bihor, ministru de Interne în guvernul Tăriceanu, vehiculat ca potențial premier înaintea alegerilor din 2008. A fost șef de campanie și artizan al celor mai mari succese electorale ale partidului și ale lui Traian Băsescu, personal, cel care i-a dat porecla „Buldogul”.Cine este (a fost) câinele Vasile?Cel mai celebru patruped din politica autohtonă a fost un maidanez pripășit prin 1990 în curtea sediului FSN din Modrogan. Numele nu l-a căpătat după Vasile Blaga, cum eronat susține EBA, ci după pesedistul Vasile Văcaru, pe care l-a mușcat odată, cu năduf, spre deliciul pediștilor. Câinele Vasile a fost evocat în nenumărate declarații politice oficiale și, la fel ca Blaga, a fost vehiculat pentru postul de premier. Astfel, în iunie 2004, întrebat de ziariști cine ar putea fi premierul ADA, după alegeri, Băsescu a răspuns, textual „E posibil să fie și câinele Vasile!”. Cam în aceași perioadă, Silvian Ionescu a adus un frizer special pentru a-l tunde pe cățel, care se umpluse de căpușe. Cu alt prilej, Băsescu a relatat că Vasile „a fost dus la fete și a venit mușcat” , drept pentru care a fost dus de urgență la centrul Pallady, pentru tratament, unde a fost păzit de opt gardieni. Când un dușman politic a lăsat poarta sediului deschisă și Vasile a ales libertatea, o noapte întreagă l-a căutat tot PD-ul pe străzi, relatarea aparținând aceluiași Băsescu. „Este un bun de patrimoniu” obișnuia să spună despre el actualul șef al statului. În 2005, câinele Vasile a sucombat de bătrânețe, dar decesul a fost anunțat public abia un an mai târziu, de către Cezar Preda, la BBC: „Singurătatea politicii la acest nivel o simţi cel mai bine când eşti în opoziţie. Când eşti la putere… Câinele Vasile e înlocuit de mulţi alţii care doresc să fie în apropierea PD. Depinde cât li se dă să mănânce ca să „latre” la fel de prietenos precum o făcea, odinioară, paznicul patruped al sediului central al PD”, a spus, filosofic, Cezar Preda. Și după moarte, câinele Vasile continuă să facă valuri în politică: luna trecută, la Consiliul Național al PSD, Adrian Năstase a declarat că „niciodată tupeul nu a fost atât de mare încât un prim-ministru să-şi pună nepoata consilier”, fostul premier apreciind că, astfel, „şi câinele Vasile de la sediul central al PDL ar putea ajunge consilier de securitate naţională la Cotroceni”. Din fericire pentru el, la timpul acestor declarații răutăcioase ale lui Năstase, Vasile se afla demult într-o lume mai bună și mai dreaptă.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998