CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cum a ajuns Baia Mare un Caracal al politicii mioritice

0 comentarii / 3171 vizualizări / 9 mai 2011

Dacă la Caracal s-a răsturnat cîndva căruța cu proști și a făcut orașul celebru, la Baia Mare pare să se fi răsturnat căruța tuturor aberațiilor politicii, de parcă cineva s-ar fi căznit să reproducă la scara mică întregul caragialesc al politichiei post-decembriste.

De azi dimineață, USL e în sărbătoare: alianța a cucerit primul fotoliu de primar în fața puterii, și încă cel mai important pus în joc la alegerile anticipate. O victorie binevenită, nimic de zis, dar una care ar cam trebui să lase șampania la locul ei, în sticle.
Pentru că, ceea ce, văzut de sus, pare o victorie măreață a opoziției, la o analiză mai atentă e o acțiune de tip rîsu’ – plînsu’.

Va să zică, avem un cîștigător din primul tur, în persoana tînărului Cătălin Cherecheș, într-un oraș în care fostul primar a rămas fără mandat după ce a ajuns la bulău, dar a fost primit de alegători cu lacrimi și aplauze la eliberare.

Cine este învingătorul?
Să o luăm metodic: Cherecheș e, la origine, deputat PSD, plecat cu scandal din partid anul trecut, pe motiv că nu se regăsește în discursul noului președinte, Victor Ponta. Motiv pentru ca, după demisie, pesediștii să îl babardească la greu cu acuzații și etichete, de la faptul că e anchetat de DNA și are mai multe dosare pe rol, la tribunal, pînă la averea uriașă și nejustificată. Nici deputatul nu rămîne dator și aruncă în urma cu acuzații, timp în care cochetează, totodată, cu UNPR-ul lui Gabriel Oprea, dușmanul de moarte al PSD. Nu se înțelege cu noii colegi, însă, și ia repede distanță de ei, public. La scurt timp, se înscrie în PNL, declarînd că vede serioase oportunități în partidul Brătienilor, dar după cîteva luni, în august 2010, este exclus în urma unor sforării ale lui Radu Stroe, sensibilizat, la rîndul său, de pesediștii enervați de trădător.
Ocazie pentru Cherecheș să declare presei că înscrierea în PNL a fost cea mai mare greșeală și că liberalii sunt o anexă a PSD. Crin Antonescu, personal, a fost de acord cu excluderea lui Cherecheș.
În octombrie, Cherecheș e identificat de media în preajma PC, unde amușinează o nouă vopsire politică, dar, conform propriilor declarații, i-o barează Ponta, care îi pune o vorbă ”bună” pe lîngă Voiculescu. Cherecheș se repliază rapid, însă, și intră în negocieri de taină cu PDL, mai ales că partidul de guvernămînt stă cam prost în zonă. Intră în scenă și presa opoziției, care îl torpilează la greu.

Cătălin Cherecheș, noul primar din Baia Mare

Surpriza vine din aceea că, tot ținînd afișul presei locale cu atîtea aventuri politice, lui Cherecheș începe să îi crească vertiginos popularitatea în sondaje, așa că bomba explodează: deputatul este desemnat de USL drept candidat comun la alegerile anticipate din 8 mai. Ca tacîmul să fie complet, filalele locale ale PSD și PNL nici măcar nu sunt întrebate de centru dacă sunt sau nu de acord cu decizia. Crin Antonescu îl prezintă pe catindat drept ”membru PNL”, deși nu e clar cînd s-a reînscris acesta în partid. Radu Stroe, călăul lui Cherecheș de anul trecut, este pedepsit și debarcat din funcția de secretar general.
Pesediștii, la rîndul lor, pun batista pe țambal și uită ca prin farmec borhotul pe care îl aruncau acum cîteva luni în capul noii vedete a politicii băimărene. Presa de opoziție renunță la acuzații și începe să îi cînte osanale.
Tabloul, demn de Caragiale, cum spuneam, mai cuprinde și desemnarea de către PRM a unui candidat, la alegerile de ieri, absolut anonim, a cărui calitate unică e un nume identic cu cel al favoritului sondajelor: Cherecheș. Mimetism în stare pură, ar spune Attenborough, omul cu animalele de la BBC.
În fine, mai trebuie amintit că opoziția cîștigă un primar pentru un an, dar pierde un parlamentar, pentru că Cherecheș va trebui să demisioneze, iar asta va duce la noi alegeri anticipate, tot pentru restul de mandat. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998