CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cum a ajuns Crucea Rosie agentie turistica de lux

0 comentarii / 2117 vizualizări / 18 mai 2010

O știre cel puțin ciudată face turul presei, de azi-dimineață: un grup de vârstnici plecaţi într-o excursie prin Europa sub coordonarea filialei Vrancea a Crucii Roşii au rămas fără autocar la Bruxelles, care le-a fost furat din parcarea hotelului unde erau cazaţi, după ce, cu o zi în urmă, trei dintre ei fuseseră agresaţi şi jefuiţi la Paris.

Dintotdeauna, numele Crucii Roșii a fost asociat cu sprijin pentru cei mulți și necăjiți, aflați în suferință grea, muritori de foame, în imposibilitatea de a-și achita tratamentele medicale etc. Mai nou, el este asociat cu excursii de fițe, prin țările bogate. Faptele, pe scurt: peste 40 de membri ai Clubului Seniorilor, însoţiţi de directorul Filialei de Cruce Roşie Vrancea, Rodica Davidean, au plecat în data de 9 mai într-un tur al Europei. Excursia trebuia să dureze aproximativ două săptămâni, ţările vizitate fiind Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Elveţia, Belgia şi Olanda. Întreaga acţiune s-a desfăşurat sub sloganul „Paris, un vis posibil” şi a avut ca punct de atracţie maximă, aşa cum reiese din slogan, Franţa. Numai că a intervenit ghinionul, sub forma incidentelor mai sus pomenite, petrecute în Franţa şi în Belgia, care au fost reclamate poliţiştilor, dar şi oficialilor de la Ambasadele României din cele două ţări, de către directorul Crucii Roşii Vrancea, Rodica Davidean, aflată în excursie împreună cu vârstnici, potrivit Mediafax.

Ceea ce este ciudat în această știre, cum spuneam mai sus, este chiar esența ei: cumva, sub conducerea înțeleaptă a Mihaelei Geoană, Crucea Roșie din România a ajuns agenție de turism de cinci stele ?
Conform siteului oficial al instituției ”Programul social al Crucii Rosii Romane vizeaza imbunatatirea conditiilor de existenta a persoanelor vulnerabile, prin mobilizarea puterii umanitatii. Pentru Crucea Rosie Romana, „persoanele vulnerabile” sunt acele persoane care se afla in pericol datorita situatiilor care le ameninta supravietuirea sau posibilitatile lor de trai, in conditii minime de securitate materiala si demnitate umana.

Actiunile Crucii Rosii Romane se impart in trei categorii:
– prevenirea suferintelor, ajutand oamenii sa se pregateasca pentru a evita expunerea la situatii care le pot spori vulnerabilitatea
– ajutorarea persoanelor a caror vulnerabilitate se agraveaza datorita unei catastrofe sau a unei crize
alinarea suferintei prin reducerea vulnerabilitatii, imbunatatind capacitatile persoanelor care traiesc constant in situatii in care securitatea lor materiala si demnitatea umana le sunt amenintate”.

Întrebarea noastră este: la care dintre aceste categorii se încadrează acțiunea organizată de Crucea Roșie Vrancea, condusă de finul lui Marian Oprișan, respectiv transportarea unui grup de pensionari într-un turneu european de două săptămîni prin cele mai bogate state ale UE? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998