Două evenimente petrecute în ultimele zile stîrnesc nedumerire în rîndul românilor care, de decenii, au fost obișnuiți cu ideea că Franța e sora noastră mai mare, care ne sare în ajutor de cîte ori istoria ne ridică hopuri. E vorba de celebrul, de acum, incident între Sarkozy și Băsescu, dar și de declarația cel puțin ciudată a directorului FMI, de ieri, potrivit căreia România e la un pas de colaps. Ce s-ar putea ascunde în spatele acestor atitudini?

Răspunsul e simplu: o afacere strict electorală între doi adversari politici, în care România a ajuns pe post de vacă de muls procente.
Precum se știe, în Franța au loc, în primăvara lui 2012, alegeri prezidențiale, iar bătălia e din ce în mai aspră. Pe de-o parte, actualul președinte, Nicholas Sarkozy, nu concepe să rateze al doilea mandat, pe de alta, directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, se bate cu îndîrjire pentru a obține nominalizarea din partea socialiștilor, deși are de înfruntat un adversar valoros, pe Segolene Royal.

Un sondaj dat zilele trecute publicității arată că Strauss-Kahn ar cîștiga, acum alegerile prezidențiale, lucru enervant pentru Sarkozy. Ce treabă are România în această afacere franțuzească? E lesne de observat: cei doi grei politici au ales țara noastră pentru a o folosi electoral, fiecare, într-un alt mod. Ca lider de dreapta, Sarkozy se pliază pe sentimentele naționalist-xenofobe ale unei țări și așa profund enervată de invazia maghrebienilor din ultimele decenii. Identificînd România drept prezență incomodă, prin ”ambsadorii” ei țigani, Sarkozy merge pe o strategie similară, dacă vreți, cu cea a lui Vadim Tudor, la noi, pentru care problemele țării au venit mereu din afară, de la unguri sau evrei, în timp ce bieții români sunt un soi de victime perpetue. Pentru Sarkozy e necesar să dea semnale cît mai clare în acest sens, iar întoarcerea spatelui cînd e abordat de președintele României e teatrul perfect, nici nu e de mirare că imaginile respective au fost rapid urcate de francezi pe Youtube.

De cealaltă parte, socialistul Strauss-Kahn trebuie să abordeze, vrînd-nevrînd, o partitură diferită. De la înălțimea funcției sale la FMI, el joacă rolul de tătuc protector și îngrijorat al unor țări aflate în dificultate, cu România în prim plan, și care depind, totodată, de sfaturile sale. Cum să nu aibă grijă de poporul francez un președinte care manifestă, iată, atîta responsabilitate și protecție față de alte popoare, pare să fie mesajul subliminal pe care încearcă să îl transmită tot mai des bossul FMI. Iar dacă partitura respectivă este potrivită, de ce să nu o și umflăm nițel, pentru sporirea efectelor? Așa se explică declarațiile cel puțin apocaliptice, dar și cam alăturea cu drumul, făcute ieri de Kahn, potrivit cărora România și alte cîteva state aflate tot în relație cu Fondul, ar putea intra în incapacitate de plată.

Mesajul nu se adresează cetățenilor români, spanioli sau greci, ci strict celor francezi, care trebuie convinși de maturitatea și sobrietatea lui Strauss-Kahn. Grație acestei bătălii politice interne din Franța, românii au de tras în această perioadă, ”pendulînd” între imaginea unei țări cu un președinte-caricatură, umilit pe față de greii Europei, și cea a unei țări aflate într-o criză încă mai mare decît e în realitate. Lucru care ne va costa scump, bunăoară, la contractarea de împrumuturi externe, pentru că spusele șefului FMI ne vor ridica, automat, dobînzile. O mascaradă electorală care va continua și se va accentua, din păcate, pe tot parcursul anului viitor, pe măsură ce alegerile din Hexagon se vor apropia de termen. Iar faptul că liderii politici autohtoni, în loc să-i dea un bobîrnac lui Kahn, se reped să îi pupe poala cu declarații aprobatoare nu face decît să adîncească dificultățile. (Bogdan Tiberiu Iacob)