Cum a ”bubuit” turismul la Rosia Montana: elevii din Apuseni au ramas fara transport spre scoala
0 comentarii / 2018 vizualizări / 23 septembrie 2021
”Vă invităm acum să descoperiţi o comoară din Apuseni – Roșia Montană. Acolo puteţi admira galerii subterane unice în lume, biserici, dar şi lacuri în care se oglindesc cerul şi brazi falnici. Galeriile Romane din Roșia Montană spun povestea mineritului din Apuseni”.
Cam așa sună lozincile sforăitoare ale multora, adepți ai blocării explotărilor miniere din Apuseni și promotori ai unui așa-zis turism internațional de anvergură care va scoate zona din sărăcie.
Lozinci care au reizbucnit recent, cînd cu scandalul scoaterii Roșiei Montane din patrimoniul UNESCO, scoatere care nu s-a mai produs.
A venit și momentul trist al adevărului.
Într-o interpelare parlamentară, senatorul PNL de Alba, Sorin Bumb, trage zilele trecute un semnal dramatic de alarmă asupra unei situații extrem de grave. După începerea anului școlar, elevii din zona munților Apuseni sunt nevoiți să meargă la școală pe jos, mulți kilometri, ori cu autostopul, din lipsa curselor regulate de transport în regiune.
Motivul?
”La licitațiile succesive pentru atribuirea licențelor de transport nu s-a prezentat nimeni. Astfel, neexistînd aceste curse de autobuze, nici elevii nu mai beneficiază de decontarea transportului pentru că, în fapt, nu mai există servicii publice de transport în areal” arată senatorul, care îi solicită ministrului Educației o informare vizavi de măsuri pentru rezolvarea problemei. (B.T.I.)
Comenteaza