Cum a pierdut deputatul Canacheu pendula de 5000 de euro
0 comentarii / 1821 vizualizări / 26 ianuarie 2010
Seful Comisiei de Aparare a Camerei Deputatilor, pedelistul machidon Costica Canacheu, a ratat recent o afacere de zile mari. Mai exact, potrivit unor surse Inpolitics, deputatul si-a dorit sa achizitioneze o pendula masiva de lemn, mestesugita de un artist armean, realizata in jurul anului 1900. Cum in joc era o veritabila opera de arta, Canacheu fiind un fin colectionar de obiecte rare, suma la care urma sa se incheia afacerea a ajuns, in urma negocierilor, la nu mai putin de 5000 de euro. Din pacate, desi se vedea deja posesor al unei valoroase pendule armenesti, targul nu a mai fost niciodata parafat. Aceasta in conditiile in care, pe fir a intervenit un alt personaj interesat de achizitionarea pendulei, personaj care era, de altfel, o ruda indepartata a vanzatorului. Drept urmare, desi a primit o suma mai mica decat cea oferita de pedelist – cam 3000 de euro – , din pricina unor “criterii sentimentale”, proprietarul pendulei a preferat sa vanda artefactul rudei sale si nu lui Costica Canacheu care s-a vazut, pe nepusa masa, vaduvit de pretioasa pendula.