Magnatul Dinu Patriciu a ajuns, în ultima vreme, un fel de zînă bună pentru actuala putere: el critică tot mai dur PNLși PSD, susține legile promovate de guvernul Boc (vezi Codul Muncii) și, mai nou, prestează mega-sondaje de opinie care aduc vești excelente pentru Băsescu, Boc & comp.

Nu avem cunoștință ca mogulul ”Adevărului” să-și fi procurat, după modelele Vîntu și Voiculescu, institut propriu de sondaje. Cu toate acestea, el a pus, vrînd-nevrînd, pe tavă Puterii, în ultima vreme, cîteva studii sociologice de cea mai mare importanță, din perspectiva viitoarelor alegeri. E vorba de promoțiile practicate la nivel național de rețeaua de magazine Minimax, preluată anul trecut de afacerist, cele 44 de unități oferind populației, în anumite zile, produse la preț redus, acțiune generos mediatizată în gazetele lui Patriciu.

Urmarea? Zeci de mii de români s-au călcat în picioare pentru a cumpăra zahăr mai ieftin, scenele surprinse de televiziuni întrecînd orice închipuire, mai ales cele care înfățișau bătrîni în genunchi care adună de pe podea, cu pumnii, zahărul scurs din pungi, plin de praf și de bacterii, dar gratis.
Cozile s-au format încă din cursul nopții, în ciuda frigului unei ierni care se încăpățînează să nu mai plece. La deschiderea magazinelor, s-a lăsat cu bătaie, agenții de pază au fost măturați de valul cumpărătorilor și a fost nevoie de intervenția Poliției, în cîteva situații.

Cîteva zile mai tîrziu, nebunia de la Minimax a izbucnit cu și mai mare furie, de această dată la ulei. Psihoza e totală: în orașele unde există magazine Minimax, românii colportează zvonuri despre următoarele promoții, mai ales că toată campania lansată de rețeaua lui Patriciu se întinde pînă pe 8 aprilie. Se aude că sistemul ”o zi pe săptămînă cu reducere” s-ar putea permanentiza șamd.
Veștile despre bătaia pe ulei și zahăr din România au ajuns pînă la Tokio, de unde o româncă stabilită în Japonia le bate obrazul conaționalilor ei, printr-o scrisoare deschisă, amintindu-le că în țara de la Răsărit nu s-a bătut nimeni pe produse, în ciuda tragediei prin care trec oamenii.

Campania promoțională a lui Dinu Patriciu scoate la iveală revigorarea accelerată a reflexelor din perioada comunistă, cînd românii erau gata să își ia beregățile pentru produse; în egală măsură, însă, ea dă actualei puteri cea mai bună veste cu putință. Niciun mega-sondaj de opinie realizat de vreun institut și nicio analiză sociologică nu ar fi putut oferi informații atît de precise despre disponibilitatea românilor de a-și vinde, anul viitor, cu voioșie, voturile contra ulei, zahăr, găleți de plastic ori pelerine de ploaie cu sigla PDL pe ele.
Analiștii care susțin că, anul viitor, votul va fi influențat de revoluția tehnologică, de internet, de rețelele de socializare, de siteuri și bloguri, de tehnologia IPad sau IPhone șamd, pot să își ia adio de la teorie. Asta o fi valabil în statele din vest: în România, votul se va cîștiga cu ulei mai ieftin, în avantajul celui care își permite cel mai lesne asemenea gesturi, evident, partidul de guvernămînt.
Și, foarte probabil, cu promisiunile fantasmagorice ale lui Dan Diaconescu, cel gata să dea fiecărui român 20.000 de euro, imediat după preluarea puterii.

Prin campaniile promoționale practicate de rețele precum Minimax, Penny Market șamd, afaceriștii ”antrenează” populația de pe acum, chiar fără să conștientizeze, probabil, pentru momentul cînd bătaia pe produse nu se va mai derula în supermaketuri, ci în fața sediilor de votare. (Bogdan Tiberiu Iacob)

PS: Toate acestea nu înseamnă, desigur, că Dinu Patriciu ar fi blamabil pentru campaniile magazinelor sale. Decît, cel mult, pentru completa lipsă de imaginație de care echipele sale de ”super-profesioniști” ai marketingului dau dovadă permanent. Pentru că, de ani de zile, livrarea de pomeni, fie ele numite inserturi media ori prețuri promoționale, pare să reprezinte singura metodă prin care miliardarul e capabil să-și popularizeze produsele. De la celebrul ”Te uiți și cîștigi” al PRO TV, din 1995, pare că nu s-a progresat prea mult la noi, din acest punct de vedere, deși a trecut mai mult de un deceniu și jumătate.