Dupa aceasta campanie naucitoare, inaintea celui de-al doilea tur de scrutin, cred ca este cel mai potrivit moment sa le reamintesc cititorilor teoria catastrofelor. Ea suna destul de simplu. Pe masura duratei in timp a unei nenorociri, dureaza si intervalul in care lucrurile revin la normal. Cu alte cuvinte, daca un stat a cunoscut o criza pe parcursul mai multor decenii, cam tot in atatea decenii situatia poate fi remediata. Va mai amintiti de Silviu Brucan? In 1990, el a socat opinia publica romaneasca.
Ce a spus, in 1990, Silviu Brucan? El a afirmat ca Romania isi va reveni in circa douazeci de ani. A starnit, astfel, revolta nenumaratilor entuziasti. A milioanelor de oameni plini de speranta, imediat dupa rasturnarea regimului comunist. Care isi imaginau ca saltul catre democratie va fi, daca nu instantaneu, in orice caz, extrem de rapid. Motiv pentru care Brucan a fost injurat si rasinjurat. Foarte putini erau dispusi sa creada ca asa stau lucrurile. Ca vor mai trece douazeci de ani pana cand vor trai ca cetateni ai unui stat democratic, care functioneaza in conditii de normalitate. Extrem de putini au fost cei care i-au dat dreptate. Dar si mai putini, doar cativa la numar, au afirmat, in 1990, ca Brucan gresea, dar intr-un cu totul si cu totul alt sens. Prognoza lui nu era prea pesimista, ci prea generoasa.
Catastrofa regimului democratic din Romania nu a durat doar douazeci de ani. Ea nu acopera doar perioada comunista. Aceasta catastrofa incepe prin suprimarea Constitutiei sub regimul lui Carol al II-lea, continua prin instaurarea dictaturii maresalului Ion Antonescu apoi, pe toata durata celui de-al Doilea Razboi Mondial si, teoretic, se sfarseste doar odata cu caderea regimului comunist. Ar fi, asadar, vorba nu doar de douazeci de ani, ci de circa patruzeci de ani. Dar si aceasta este o iluzie. Oare la 22 decembrie 1989 a cazut cu adevarat regimul comunist? Sau doar s-a transformat? Sau doar lupul si-a schimbat blana? Nu cumva, regimul comunist, intr-o forma laminata, a supravietuit inca niste ani? Ar putea fi vorba de o catastrofa care ar fi putut sa dureze nu pana in 22 decembrie 1989, ci pana la venirea la putere a regimului Emil Constantinescu. Desi, ulterior, au mai supravietuit o serie de trasaturi tipice regimului de tip totalitar, cum ar fi, de pilda, cele vizand politia politica sau justitia de tip bolsevic. Pe de alta parte, am putea lua in discutie, foarte serios, si epoca Traian Basescu. Ce s-a intamplat in aceasta perioada? Nu cumva avem alti ani de catastrofa adaugati celorlalti?
Sub regimul Traian Basescu, Romania si-a consolidat, intr-adevar, parteneriatul cu NATO si cu Uniunea Europeana – capitolele de negociere fiind practic inchise anterior de catre Adrian Nastase – si-a castigat o pozitie chiar privilegiata in NATO dar, in plan intern, sistemul democratic a cunoscut evolutii negative. Traseul Romaniei in ultimii zece ani, daca ne gandim la politica interna si la apararea valorilor democratice, a fost, mai degraba, de tip retractiv, marcand numeroase si grave derapaje ale sistemul democratic. Deseori, alunecand in forma autocratica de conducere a statului, in autoritarism, chiar cu accente dictatoriale in unele situatii. Presa, ca putere informala in stat, si-a pierdut in mare masura independenta. Puterea legislativa a fost demonizata, compromisa din exterior, dar si autocompromisa, iar puterea judecatoreasca si-a pierdut o parte din independenta, prin schimbarea regimului desemnarii magistratilor in functii de conducere.
Am putea, fara a exagera, sa numaram anii cu totul altfel decat a facut-o Silviu Brucan. In 1990, el a spus ca pentru democratie, Romania are nevoie de douazeci de ani. A exagerat. Nu in plus, ci in minus. Numai ca, perioada catastrofei trebuie recalculata in jos pe scara istoriei si in sus. In sus, este obligatoriu sa adaugam perioada Traian Basescu.
Daca facem aceasta operatie, inainte de a avea rezultatele unor alegeri adacadabrante, care prin dezbaterile initiate de competitori mai mult ne-au bagat in ceata decat ne-au scos atunci, ajungem la o concluzie trista si socanta. Cred ca mai avem nevoie, pentru un regim cu adevarat democratic si pentru ca romanii sa traiasca o viata comparabila cu cea a partenerilor din UE, de cel putin cincizeci de ani de eforturi consistente. Si asta, daca ne grabim! (Sorin Rosca Stanescu)