CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Cum şi-a băgat mogulul Adrian Sârbu “codiţa” în PNL

0 comentarii / 1292 vizualizări / 18 mai 2009

Fosta purtătoare de cuvânt a lui Tăriceanu, Camelia Spătaru, a fost, ieri, oficializată în postura de şefă a direcţiei comunicare din PNL, lucru care stârneşte, însă, deja, nemulţumirea unor lideri liberali din rândul noii echipe de conducere. Spre exemplu, unii dintre aceştia mârâie, pe la colţuri, că, de când a intrat în pâine, Camelia s-a ocupat cu promovarea pe televiziuni strict a unor reprezentanţi din echipa lui Tăriceanu, precum Bogdan Olteanu, Puiu Haşotti, Eugen Nicolăescu, Teodor Atanasiu, Tudor Chiuariu ori Gabriel Berca, în dauna oamenilor lui Antonescu sau Orban. Făţiş, însă, nu face nimeni prea multă gălăgie, dintr-un motiv foarte simplu: pe vremea când era corespondent al PRO TV la Bruxelles, Camelia Spătaru a legat o prietenie trainică şi sănătoasă cu o tânără speranţă liberală, care azi se pregăteşte să devină prima doamnă a PNL şi chiar a ţării, e vorba, evident, de Adina Vălean. Cât despre cel care se află în spatele promovării Cameliei în importanta funcţie, acesta nu e nici pe departe Dinu Patriciu, cum s-a vehiculat, ci însuşi mogulul Adrian Sârbu, ale cărui dorinţe nu le prea poate refuza niciun candidat care visează să aiba ceva şanse la Cotroceni.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998