Dintr-o anumită conduită pe care mi-am impus-o şi fiindcă mi-am dezvoltat un acut simţ al ridicolului, nu m-am manifestat public excesiv pe tema aniversării Regelui Mihai. În primul rând, deşi nu mă deranjează deloc monarhia în sine, am fost, sunt şi voi rămâne republican. Chiar şi născut în Sinaia fiind, cu spectrul Peleşului la geam, nu m-au pălit puseele regaliste de paradă în drumul unisens către bătrâneţe şi-mi păstrez convingerea că-i mai bine să-ţi alegi conducătorii decât să-i primeşti ca pe un dat. În al doilea rând, există în spaţiul public oameni infinit mai calificaţi decât mine în domeniul istoriei şi, în particular, în povestea Casei Regale. Aşa că m-am rezumat la a urmări cu detaşare desfăşurarea impresionantă de forţe. Acum, la rece, încerc să încheg câteva concluzii.

Discursul în sine al Regelui Mihai în Parlamentul României – bine dozat, decent, nici pe departe strălucitor, în care s-au punctat câteva chestii esenţiale – n-a fost un moment istoric, ci unul de normalitate politică. Dată fiind, însă, raritatea normalităţii în România, plus distincţia nativă a celui care-şi rostea mesajul către naţiune, evenimentul a căpătat, în imaginaţiile bogate ale amatorilor de senzaţional facil, valenţe istorice. Superficialitatea colectivă îndreaptă, din păcate, către interpretarea solemnă a formei, nu către fondul mesajului transmis. Tot acest eveniment, care s-a dorit a fi solemn, dar trebuie să recunoaştem că a avut în el şi o doză tragi-comică, mai ales în seara de gală de la Opera Română, a fost, poate, prima bătălie mediatică de amploare pe care preşedintele Băsescu, maestrul de necontestat al confruntarilor de gen, a pierdut-o categoric. Şi asta în ciuda strădaniilor evidente ale camarilei sale.

N-a reuşit să schimbe agenda publică şi să-şi impună subiectele proprii cu toţi acoperiţii lui din presă şi din societatea (poreclită) civilă scoşi la treabă să scrie/vorbească aceleaşi lucruri după dictare sau cu repunerea pe tapet a veşnicei probleme a tablourilor de patrimoniu de la Peleş în contrapartidă cu închinarea a ţării către ruşi. Nu i-a folosit la nimic nici măcar ţinerea la distanţă, prin autocenzură sau constrângeri financiare, a marilor monarhiştilor bugetofagi de protocol (i-a văzut/auzit cineva glăsuind pe Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Caramitru?) şi a extrem de pragmaticului om de afaceri Daniel Ciobotea (în timpul liber Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). La fel cum şi aducerea de urgenţă la tribunal a lotrilor vestiţi Nicolae Popa şi Mihai Necolaiciuc, legaţi între ei prin aceeaşi pereche de cătuşe, s-a dovedit falimentară. Propaganda portocalie s-a autodepăşit şi a reuşit până şi performanţa de a scrie corect gramatical, în numele personajului caricatural “înnobilat” în Teleorman care se autointitulează Prince Paul, o depeşă mitocănească la adresa unchiului său. Pe care a vărsat-o pe piaţă într-o imundă latrină tipărită, consacrată ca atare pe vremea găinilor care fac pui vii şi devenită, în ultimii ani, Oficios al Cotrocenilor.

Traian Băsescu este un tip dotat cu o inteligenţă mult peste medie. Până şi detractorii săi de profesie nu se sfiesc să recunoască faptul că are momente când realmente străluceşte, mai ales în ţesutul de intrigi. Problema lui e (sau tinde să devină) faptul că s-a obişnuit cu statutul de invincibil de profesie şi a început să se creadă, stimulat probabil şi de laudele deşucheate ale atârnătorilor din juru-i, cel mai deştept de pe Planeta Pământ. Dacă natura l-ar fi dotat cu olecuţă de caracter şi, în plus, ar fi fost şi cultivat pe măsura calităţilor native, ar fi putut chiar să conteze în vreun capitol al istoriei. Din păcate, pentru el şi pentru noi, cei nevoiţi să ne ducem vieţile sub zodia lui nefastă, va rămâne în cărţile de istorie nu ca salvatorul economic al Uniunii Europene, cum încearcă să se consacre mai nou, ci doar ca un intrigant. Un om mic nu se poate ridica deasupra propriilor frustrări şi ranchiuni. Asta face diferenţa dintre un politician (fie el şi de talent) şi un om politic. Iar Traian Băsescu a fost, este şi va rămâne un om mic…(Victor Ciutacu – Jurnalul national)