Ei bine, atunci aș lansa o provocare. Care vizează ziua de mâine. Ziua în care Marcel Ciolacu participă la marea finală. De la Bruxelles. Pe care intenționează să o câștige. Aducând Comisia Europeană în situația în care să admită o creștere a plafonului deficitului financiar al României. Și totodată să închidă ochii legat de pensiile speciale. Ce șanse are în acest sens Marcel Ciolacu? Oare cum s-ar pronunța jucătorii unei case de pariuri, dacă li s-ar lansa această provocare?
De fapt, de mult timp se fac pariuri politice. Pe bani. Deseori, pe bani grei. Acest pariu este însă imposibil. Tocmai de aceea, nicio casă de jocuri nu s-a aventurat să ne propună așa ceva. Probabil că scorul ar fi la zero. În sensul că toată lumea ar miza pe un răspuns negativ al Comisiei Europene. Și pe o revenire în țară a lui Marcel Ciolacu cu coada între picioare. Dar dacă se va întâmpla invers?
Să ne amăgim, fie și numai pentru câteva momente, cu iluzia unui răspuns pozitiv al Comisiei Europene. În acest sens, singurul argument care ar putea fi luat în calcul, excluzând angajamentele deșarte ale Guvernului Ciolacu, este faptul că statul român ar fi făcut cheltuieli uriașe, neplanificate, pentru susținerea Ucrainei în războiul de eliberare, pentru sprijinirea familiilor refugiate, dar și legat de tranzitul cerealelor prin țara noastră. Legat de acest ultim aspect, în disperare de cauză, Guvernul României ar putea să-și trădeze aliații de conjunctură, să rupă frontul și să renunțe la solicitarea de a prelungi peste data de 15 septembrie interdicția de comercializare a grâului ucrainean. Este de fapt singurul as din mâneca lui Marcel Ciolacu. În rest e greu, dacă nu care cumva imposibil de prognozat un succes pe care l-ar putea obține România. Nu prea putem justifica în fața Comisiei Europene, la fel cum nu am putut justifica nici în fața cetățenilor României, modul în care am consumat sumele uriașe de bani pe care le-am primit în urma unor împrumuturi nesăbuite, făcute la cea mai mare dobândă din Europa. Doar dacă Guvernul Ciolacu stă și nu prea stă bine în materie de statistică și reușește să demonstreze cu subiect și predicat, cu toate cifrele la vedere, că acești bani au fost utilizați pentru a susține cauza ucraineană. La fel cum ar trebui ca, scoțând la vedere toate cifrele, să fim capabili să demonstrăm cum anume vom redresa o economie, în condițiile în care protejăm în continuare multinaționalele, neimpozitându-le așa cum scrie la carte. O cerință, cea legată de neimpozitare, pe care tot Uniunea Europeană ne-a vârât-o pe gât, desigur neoficial.
De unde vom mai stoarce bani? La această întrebare eu unul nu am un răspuns. Poate ne răspunde Marcel Ciolacu. Sau poate, cine știe, noul consilier onorific al acestuia, Victor Ponta, admonestat zilele trecute de către Guvern, desigur în numele premierului, după ce a transpirat pentru a rupe ultima cracă de sub picioarele lui Marcel Ciolacu, agasându-i prin declarațiile făcute pe partenerii liberali. Tocmai în pragul unei moțiuni de cenzură.
Cunoscutul avocat Dan Chitic a lansat o tiribombă. Pe care, de dragul spectacolului, o postez și eu pe CorectNews. Chitic ne invită la o grevă fiscală. Sub motiv că aproape 60% din munca noastră se duce pe impozite și taxe și că de fapt o nu prea primim mai nimic în schimb. În principiu, așa stau lucrurile. Și, tot în principiu, o grevă fiscală ar fi fix răspunsul cuvenit dat Guvernului României. Numai că invitația este tardivă. De fapt, românii sunt de mult și bine într-o grevă fiscală. Sustrăgându-se în toate chipurile plății dărilor către stat. Nu de alta, dar pur și simplu nu mai au de unde plăti. Iar Fiscul nu va avea niciodată capacitatea de a urmări pentru sume în definitiv mici fiecare contribuabil în parte. Iar dacă toți acești contribuabili ar putea fi urmăriți, cu ce s-ar alege statul? Cu praful de pe tobă?
Așa că, dacă aș fi o casă de pariuri, m-aș feri să le lansez jucătorilor o asemenea provocare, pur și simplu pentru că rezultatul nu este deloc greu de anticipat. Închei repetând fapul că, la limită, Uniunea Europeană ne-ar mai putea da o gură de oxigen, dar cu condiția de-a mai dărui capitalului european și ultimele asset-uri pe care le mai avem.