CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9495 RON UP | 1 USD = 4.2188 RON UP | 1 GBP = 5.7509 RON DOWN

Dacă SRI a mințit, de ce a mințit?

1 comentariu / 2666 vizualizări / 11 mai 2016

În analiza anterioară, am demonstrat, cu argumente care stau toate în picioare, faptul că răspunsul la dilema cine a mințit nu poate fi decât unul singur. Instituția care a ascuns adevărul și a lansat pe piață un mare neadevăr este Serviciul Român de Informații. Mă gândesc, desigur, la conducerea sa operativă. Adică, la generalul cu nenumărate stele, Florian Coldea. Și mi-am permis să-i sugerez, în acest sens, directorului instituției, Eduard Hellvig, să ordone o anchetă. Pe care să o efectueze Departamentul de Protecție Internă al serviciului. De preferință, cu un șef schimbat. Adică, în niciun caz cu un om al lui Florian Coldea. Dar de ce ar fi mințit SRI?
Sănătatea este o chestiune de siguranță națională. Fostul președinte, Traian Băsescu, afirmă că, anual, ca o consecință a viciilor grave din sistemul de sănătate, mor între patruzeci și șaizeci de mii de persoane care ar putea fi salvate. Dacă așa stau lucrurile, asistăm la un genocid căruia îi cad victime cetățenii României. Și, ca în cazul oricărui genocid, trebuiesc găsiți și pedepsiți cei responsabili.
Dacă acest sistem funcționează așa cum funcționează de mulți ani, atunci era de așteptat că SRI, cea mai importantă instituție a statului, care în ierarhia Consiliului Suprem de Apărare a Țării răspunde de siguranța națională, să intervină în forță. Sesizându-i pe toți decidenții politici cât de cât implicați. Iar dacă s-au săvârșit grave infracțiuni, sesizând parchetele. După caz, DNA și DIICOT. Iar parchetele, odată sesizate, trebuiau să declanșeze investigații, în special în ceea ce privește activitatea firmei Hexi Pharma.
Dacă SRI nu a procedat în consecință, întreaga conducere operativă trebuie făcută responsabilă. Și demisă. Și chiar pusă sub acuzare, așa cum sunt puși sub acuzare toți cei care, juridic, au calitatea de funcționari publici, pentru neîndeplinirea, cu rea intenție, a unor obligații.
În scopul de a evita o asemenea consecință, SRI s-a grăbit să dea un comunicat de care, repet, se face vinovat Coldea, iar nu Hellvig, prin care informează opinia publică asupra faptului că ar fi transmis decidentilor din politică și administrație, de-a lungul ultimilor ani, nu mai puțin de 200 de note informative. Inclusiv celor doi președinte. Și mai face SRI precizarea că unele dintre aceste note s-au referit expres la societatea Hexi Pharma care, la începutul acestei săptămâni și-a cerut insolvența. După ce a încasat, de la instituțiile statului, sume fabuloase. Nimeni, însă, dintre decidenții politici, și ei de ordinul sutelor, nu confirmă că ar fi primit sesizări de la SRI în acest sens. Iar unul dintre cei doi președinți, Traian Băsescu, contestă, în mod expres, acest lucru.
Dacă SRI minte, de ce minte? Singura explicație plauzibilă e că, în umbră acestei minciuni, stă nu numai neglijența în serviciu, ci și un interes material extrem de vinovat. Dacă nu chiar criminal. O anchetă internă, la sânge, ordonată de către direcorul SRI, ar putea să scoată la lumina una dintre cele mai periculoase rețele de tip mafiot din industria medicamentelor, cu terminații în interiorul și chiar la vârful celui mai important serviciu secret al țării. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Pai ei sa se ancheteze pe ei? Este clar ca sustinatorul ( sustinatorii) lui Condrea provin din acest serviciu.

Scrie un răspuns la livia Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *