CURS VALUTAR

Daciada electorală a globaliştilor

8 comentarii / 1469 vizualizări / 10 iunie 2019

După alegerile europarlamentare, încheiate cu rezultate cu totul neaşteptate, după succesul preşedintelui pe final de mandat, Klaus Iohannis, cu referendumul său pe justiţie, peisajul politic românesc apare profund schimbat, bulversat. Două sunt subiectele care domină şi care vor domina până la sfârşitul anului, când vor avea loc alegerile prezidenţiale : prăbuşirea, probabil ireversibilă, a PSD şi alegerea noului preşedinte.
În ceea ce priveşte prăbuşirea PSD, nu s-a remarcat mai deloc că fostul preşedinte al partidului, Liviu Dragnea, a fost întemniţat aflat fiind în funcţie. Nu a apucat şi nici nu s-a gândit să-şi depună demisia înainte. Ceea ce înseamnă o lovitură uriaşă pentru întreg partidul. Adică nu numai Liviu Dragnea e „corupt” şi „penal”, ci şi liderii partidului, aproape toţi numiţi în funcţie de „dictatorul” Dragnea. Consecinţele nu pot fi decât catastrofale. Întreaga conducere a PSD s-a lovit brutal de zidul justiţiei a doua zi după alegerile europene, asezonate cu referendumul lui Iohannis. Pierderea de procente (vreo 20 %) la alegerile europene nu ar obliga PSD să renunţe la guvernare – alegerile europene nu vizează Parlamentul României –, dar arestarea lui Liviu Dragnea, da, căci pune în imposibilitate guvernul numit în întregime de fostul „lider maximo” să-şi continue activitatea. Sau PSD-iştii pot continua să guverneze dacă doresc să se sinucidă politic în grup, ca unele secte din America şi de aiurea. Oricum, demisia de onoare în România e o instituţie ca şi inexistentă („câinele nu pleacă de la măcelărie”).
Ideea salvatoare cu un candidat independent al PSD pentru prezidenţiale nu pare nici ea funcţională. Singurul candidat plauzibil, acad. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Cluj şi preşedintele în exerciţiu al Academiei Române, nu-şi va mai pune, probabil, la bătaie cariera şi munca de o viaţă pentru salvarea politică a noului lider PSD, Marian Oprişan, sau a Vioricăi Dăncilă, premierul discreditat al lui Liviu Dragnea. Ar fi o decizie absurdă din partea unui intelectual care s-a dovedit până azi foarte echilibrat. Nici măcar Mihai Gâdea, Mircea Badea sau Mugur Ciuvică nu mai pot salva PSD candidând teatral pentru prezidenţiale. Nici Antena 3 nu mai e ce-a fost !
Rămân în cursă Klaus Iohannis pentru PNL şi candidatul USR-Plus, care nu mai pare să fie Dacian Cioloş. Dacian Cioloş apare pentru moment, după puţinele informaţii care circulă, mai interesat de o carieră la Bruxelles, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Va fi deci Ilie Dan Barna (n. 1975), tot din Sibiu, noul preşedinte al României în decembrie 2019 ? Acesta e coşmarul celuilalt sibian, Klaus Iohannis. Mari surprize nu mai prea au când şi de unde să apară. Singura certitudine pe care o putem avea e aceea că viitorul preşedinte al României nu va fi un „suveranist”, un „naţionalist” sau un „populist”, ci va fi un europeist şi un globalist frenetic. Klaus Iohannis şi chiar mai mult Dan Barna se înscriu în această categorie. Nu şi acad. Ioan Aurel Pop, care e mai degrabă un „suveranist” şi un patriot român. Deci nu corespunde.
Agonia şi destrămarea PSD vor fi lungi şi epice, dând materie cotidiană celor câţiva ziarişti ai actualităţii – „istorici ai clipei”, cum îi numeşte „maestrul” Ion Cristoiu – pe care-i mai avem. Deja PSD e împărţit în două tabere care se sfâşie şi se detestă, asta după ce tot din cadavrul politic al caşalotului neocomunist s-a născut şi partidul lui Victor Ponta, autointitulat în fals PRO România. Noroc pentru noi că preşedinţia românească la UE se va încheia curând ! Fiecare zi în plus cu un guvern Dăncilă la Palatul Victoria (chiar fără Darius Vâlcov şi ceilalţi „experţi” dragnişti) stimulează creşterea procentelor USR-Plus şi înfundă PSD. USR-Plus domină copios piaţa politică în Bucureşti, în marile oraşe şi în diaspora. De altfel, foarte probabil, în cazul în care USR-Plus va reuşi să rezolve de o manieră extinsă problema votului din diaspora, va câştiga atât prezidenţialele, cât şi parlamentarele de anul viitor. În Franţa, cvasinecunoscutul Emmanuel Macron şi partidul său recent inventat, LREM, nu doar că au câştigat uluitor şi categoric alegerile în 2016, dar marile partide istorice, Partidul Socialist şi Partidul Republican (conservator), au făcut implozie şi nu şi-au revenit până azi. Deci totul e posibil şi pentru USR în dulcea Românie !
Cum alegerea preşedintelui României nu e numai afacerea cetăţenilor români, partidul cu cele mai mari şanse de a da noul preşedinte pare a fi de departe USR. O fi bine ? O fi rău ? Va fi reales totuşi Klaus Iohannis ? Va învinge Germania ? Va câştiga capitalul global ? „Ce e scris şi pentru noi”, daco-romanii…(Petru Romoşan)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

8 Comentarii

  1. Rezultatul PSD este aproape identic cu cel din 2007. PNL are 27%, mult sub cat au avut, cumulat PNL si PDL in 2007, adica 41%. In aceste conditii, as afirma ca marele castigator este USR, iar marele perdant ALDE.
    O posibila infruntare in turul al doilea intre Johannis si Barna, nu va fi hotarata de eventualul vot al sustinatorilor pesedisti in favoarea lui Barna.

    Va fi hotarata de cele 1,5 milioane de voturi pe listele suplimentare.

  2. Gabriela Firea va incerca sa preia PSD si sa candideze la presedentie. E singura ei scapare de puscarie dupa ce a facut praf si pulbere bugetul Primariei cu intreprinderile ei fantomatice, declarate ilegale de Justitie. E si ea un Rares Bogdan al PSD ceva mai uzata. Dar PSD a facut doar vreo 17% in Bucuresti. Si nu e numai vina lui Liviu Dragnea. Deci Gabriela Firea va duce PSD in istorie, acolo unde se pare ca ii este locul ! Ioan Aurel Pop nici macar nu a fost intrebat despre o eventuala candidatura. PSD se foloseste de numele istoricului fara nici un drept. Un abuz ordinar. Da, intr-adevar, sansele cele mai mari le are USR, un partid nou, neuzat.

  3. Firea a bagat in faliment Bucurestiul ! Poate sa faca praf si Romania.. Impreuna cu Florentin Pandele care s-a ocupat impreuna cu Basescu-Petrov sa faca praf Flota Romaniei…

  4. Gabriela Firea aruncă BOMBA: nu e de ACORD cu un candidat la prezindențiale din afara partidului

    Primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu este de acord cu susținerea unui candidat din afara PSD în cursa pentru alegerile prezidențiale. Firea susține că PSD are oameni buni care pot candida. Pe Surse

  5. Liderul Pro România Victor Ponta salută ieșirea lui Robert Negoiţă, care a anunțat că PSD are o mare problemă de credibilitate si că în interior există o părere cvasi-unanimă potrivit căreia șansele formațiunii la alegerile prezidențiale sunt aproape nule.

    „Ma bucur sa vad ca in interiorul PSD au ramas oameni realisti – cu picioarele pe pamant si care inteleg situatia politica / nu cred ca discutiile despre un “independent” care sa fie aruncat candidat PSD la Prezidentiale ca si “carne de tun” fac bine ci dimpotriva – arata panica si neseriozitate!

  6. Fostul secretar general PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat luni, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că în partid există o listă cu 5 nume de potențiali candidați PSD la alegerile prezidențiale, după ce Robert Negoiță a spus că partidul nu are șanse și Gabriela Firea a refuzat să ofere posibile variante PSD la prezidențiale.

    „Robert Negoiță spune că trebuie să ne rezolvăm problemele grave din interiorul partidului. Asta este corect, trăim momente foarte grele, se vade clar o lipsă maximă de autoritate și suntem puțin dezbinați. Legat însă de faptul că nu avem nicio șansă la prezidențiale, aici nu sunt de acord absolut deloc cu dl Negoiță. Și pentru că dna Firea a refuzat să dea o listă cu eventualii prezidențiabili din PSD ofer eu public câteva variante. Avem oameni care se poate bate și oricare din ei va intra în turul 2 la alegerile prezidențiale, sunt oameni iubiți de electoratul nostru și au o șansă foarte mare în toamnă. O să dau câteva nume: Liviu Pleșoianu, Olguța Vasilescu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici și Gabriela Firea”, a declarat Codrin Ștefănescu pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

  7. În ultima vreme se vehiculează posibilitatea candidaturii mele pentru o funcție politică importantă în stat, fapt care îi bucură pe unii și îi întristează pe alții. Zvonul acesta a determinat anumite reacții adverse, neprincipiale, mincinoase și chiar dăunătoare în raport cu mine și cu instituțiile în a căror activitate sunt implicat. În speță, este vorba despre Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai”. În consecință, deși nu mă simt deloc obligat să-mi motivez conduita cetățenească, doresc să anunț public că nu am candidat și nu voi candida la vreo funcție de conducere politică în statul român. Cine mă cunoaște îndeaproape știe că nu am acceptat niciodată o asemenea funcție – deși mi s-au oferit de multe ori astfel de prilejuri – dintr-un motiv foarte simplu: principiul meu fundamental în viață este activitatea profesională serioasă, pusă în serviciul specialității pentru care m-am pregătit. Iar în cadrul instituțiilor de profil, am acceptat să ocup funcții înalte de conducere numai în măsura în care acestea au fost rezultatul alegerii de către egalii mei, de către studenți etc. și nu m-au îndepărtat de studenții mei și de cercetare. Prin urmare, toată viața mi-am ținut lecțiile cu elevii și cu studenții și am făcut tentative de reconstituire a vieții oamenilor care au trăit în trecut. Am convingerea că, dacă toți românii ar face de-a lungul vieții ceea ce știu mai bine în funcție de pregătirea lor, ne-ar merge mult mai bine tuturor și, implicit, i-ar merge mai bine țării

  8. Dna Dancila a schimbat politica cu 180 grade, incercand sa salveze „partidul”. Dar de ce i-ar interesa pe alegatori „partidul”, soarta baronilor locali, a PSD-istilor cu functii, averi, sinecure si avantaje legate de politica? Nu-i intereseaza! Nu gasca trebuie salvata, ci brandul partidului, care este singurul purtator de valoare. Acest brand se compune din: 1. Bunastare pentru toti; 2. Reforma justitiei; 3.Interesul national mai presus de interesele UE, conform principiului ROMANIA FIRST. Daca PSD se inscrie si el in Daciada globlistilor, cum bine remarca autorul articolului, atunci va primi la alegerile locale si parlamentare din viitor ceea ce merita: un sut in fund.

Scrie un răspuns la Dr Copy Paste 2 Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *