CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Dan Ioan Popescu: ”Romania nu apartine exclusiv votantilor lui Basescu ori fanilor PSD”

0 comentarii / 1901 vizualizări / 9 august 2010

Fostul lider pesedist Dan Ioan Popescu avertizează, pe blogul propriu, asupra pericolului care plenează asupra României, în perioada crizei, din cauza adversităților politice tot mai mari, de la noi și a tentației de a se opta pentru soluții radicale și costisitoare, în dauna negocierilor de bun simț.

”Logica democrației nu ține de alegeri pe bandă rulantă, de aplauze la comandă, de referendumuri perpetue” afirmă DIP. ”Logica democrației ține de felul în care, după alegeri, forțele politice rezultate își armonizează pozițiile astfel încît să ofere o conducere eficientă a statului. Nu e un lucru ușor, dar cine nu e capabil nu are decît să stea pe margine. Dreptul parlamentului e în primul rînd dreptul alegătorilor, iar faptul că unele partide iau mai multe voturi decît altele nu înseamnă că deține drepturi absolute derivînd din aceste acțiuni. Și partidele care sunt în opoziție au primit votul unor cetățeni, iar aceștia au la fel de mult dreptul de a fi reprezentați. România nu aparține exclusiv votanților lui Băsescu ori fanilor PSD”.

”Este aberantă și păguboasă teoria des vehiculată în ultima vreme potrivit căreia e necesar să ne năpustim din nou la urne, pentru că actuala conjuctură parlamentară nu mai dă randament. În primul rînd, Constituția stabilește clar o anume periodicitate electorală, iar a călca acest lucru în picioare este un pericol extrem pentru democrație. La urma-urmei, nu garantează nimeni că un nou rînd de alegeri ar limpezi lucrurile. Unii au cam uitat că politica e știința negocierii, a compromisului, a înfrîngerii orgoliilor personale în numele interesului național. A încerca în politică să ”limpezești” situația prin metode radicale (anticipate, suspendări de președinte, dizolvări de parlament, modificări repetate ale Constituției șamd) nu face decît să complice exponențial situația. Cînd nu ai majoritatea necesară trebuie găsite formule echitabile pornind de la situația existentă pe eșicihierul politic, așa cum a rezultat el din alegeri. În niciun caz nu răstorni totul cu fundul în sus în căutarea situației ideale, care, cel mai adesea, nu vine niciodată.(…) În locul unei încercări de așezare la masa discuțiilor a principalelor forțe politice, așa cum e firesc atunci cînd criza economică se conturează drept un dușman comun, asistăm, dimpotrivă, la o depărtare vertiginoasă una de cealaltă și la alegerea unor poteci individuale. PDL decretează permanent că opoziția și mogulii reprezintă dușmanul de clasă, răul absolut, PSD s-a decis, brusc, să meargă singurel spre un ipotetic 51% în alegeri, PNL dă în toată lumea, inclusiv în cei alături de care a mers o bună perioadă de timp în trecutul apropiat. Confuzia la nivelul alegătorilor e totală, nici nu e de mirare că apare tot mai mult nostalgia după partidul unic” mai punctează fostul ministru. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998