Dan Pavel: „Uninominalul pur poate avea efect de bumerang împotriva USL”
0 comentarii / 1516 vizualizări / 8 mai 2012
Sistemul uninominal majoritar într-un singur tur de scrutin, măsură aprobată astăzi la Senat, este „un atentat împotriva reprezentativităţii parlamentare”, fapt care se poate întoarce, ca un bumerang, chiar împotriva USL, afirmă analistul politic Dan Pavel, pentru Inpolitics.
„Din păcate pentru cei care au vrut neaparat să consfinţească sistemul uninominal majoritar, România este o democraţie de tip consensual, nici pe departe majoritar. Sistemul acesta uninominal strică o construcţie bine gândită, numită sistemul proporţional. Urmarea este că, în mod colectiv, forţe politice care ar fi putut să joace un rol în Parlament, sunt eliminate din acest for. Deşi sistemul ăsta a fost gândit şi susţinut de cei care au venit acum la putere, de USL, sistemul ăsta se poate întoarce împotriva lor fiindcă acest tip de uninominal este un atentat la reprezentativitatea parlamentară. Bag mâna în foc că, după ce vor analiza efectele acestei măsuri, peste doar patru ani, politicienii vor schimba legea”, susţine Dan Pavel. (R.Gheorghe)
Comenteaza