CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Dan Voiculescu se pregateste sa devina vedeta TV

0 comentarii / 1341 vizualizări / 22 iunie 2010

În sfîrșit, informația scursă în presă acum doi ani și mai bine, apoi reluată în forță anul trecut, se pregătește să devină realitate: Dan Voiculescu va deveni vedetă TV.

În urmă cu doi ani, s-a zvonit că mogulul de la Intact pregătește o emisiune tip ”Ucenicul”, a lui Donald Trump, adaptată pentru meleagurile mioritice. Reality-showul americanului a avut un succes fulminant pe mapamond, iar ideea e simplă: două echipe de tineri întreprinzători se luptă pentru dreptul de a fi angajați timp de un an, într-una dintre companiile lui Trump, pe un salariu de 250.000 de dolari. La vremea respectivă, știrea a trecut drept bîrfă nefondată, dar, acum un an, Voiculescu a recunoscut oficial că își dorește o asemenea emisiune, însă după alegeri, pentru a nu risca acuzația că face campanie electorală cuiva. Se pare, însă, că abia acum mogulul trece la treabă: el a anunțat pe blogul propriu că așteaptă CV-uri de la tineri care sunt pregătiți pentru performanță, succes și prosperitate și pe care afaceristul promite să îi facă milionari în dolari. ”Criteriile pe care vi le propun sunt, aparent, simple: vorbim de tineri între 24 si 40 de ani. În prima fază, ei trebuie să trimită un C.V. pe adresa deja ”celebră”: co*******@ya***.com. În a doua fază, în functie de analiza CV-ului – si dacă au încredere în propriile capacităti – ei vor efectua un test cumulat IQ si EQ, administrat de profesionisti. Atâta tot. De aici încolo, eu voi fi cel care-i contactează pe cei selectati”. Deși Voiculescu nu suflă o vorbă despre reality-show, rețeta e prea asemănătoare cu cea din ”Ucenicul” pentru a fi o simplă coincidență. Așa că, din toamnă, vom avea o emisiune în plus, în direct și la oră de vîrf, cu Voiculescu pe post de mega-star TV.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998