Cel puțin aparent, situația AUR pe București s-a tranșat. Suveraniștii nu au reușit să ne propună un candidat eligibil și, ca atare, nu voi vota cu acesta pentru a nu-mi irosi un drept constituțional. George Simion a rămas inflexibil. Nu își asumă riscul de a candida la prezidențiale. În schimb, va pierde în mod rușinos în cel mai important segment electoral al României. Capitala. Și totuși eu, dacă nu votez cu suveraniștii, cu cine voi vota?
Pentru un lider politic născut aproape peste noapte, extrem de tânăr, extrem de activ și care a alergat înainte în mare viteză și numai înainte, este până la urmă recomandabil să se mai și oprească și să vadă ce a lăsat în spate. George Simion nu poate să facă acest lucru din mișcare, întrucât s-ar dezechilibra rău. Așa că, într-un fel sau altul, după ce nu s-a înțeles cu Cozmin Gușă, dar mai ales cu propriul electorat, care l-a perceput și îl percepe încă drept un bun pretendent pentru funcția prezidențială, este obligat să pună frână și să își reevalueze, în ciuda succesului pe care îl are, întreg traseul politic de până acum. Și ce va constata făcând această reevaluare?
Că pe măsură ce partidul AUR a crescut și a luat viteză, el a continuat să facă de unul singur toate mișcările decisive. Făcând o analogie cu fotbalul, sportul pe care l-a îndrăgit cel mai mult, putem spune că George Simion s-a pus și în ipostaza unui antrenor, și în ipostaza unui jucător care se încălzește pe tușă sau a unuia aflat în teren, jucând în această calitate și ca portar, și ca fundaș, și ca mijlocaș, și ca vârf de atac și chiar și ca arbitru. Amploarea și viteza jocului îl lasă însă descoperit. Pentru că nu și-a creat infrastructura necesară pentru coordonarea unui partid, care, în timp record, a devenit electoral vorbind cu adevărat relevant în jocul politic național și din ce în ce mai interesant în jocul politic internațional. Păstrând proporțiile, respectând diferențele specifice, nu știu de ce îmi amintesc din ce în ce mai frecvent despre PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu, care a devenit peste noapte relevant în România, dar care, crescând atât de rapid și într-un mod neasistat, haotic, a ajuns în scurt timp într-o criză asemănătoare celei prin care trece un tânăr care se înalță prea repede, fără ca între timp sistemul osos și muscular să-i mai poată susține în mod elastic și eficient greutatea. O criză de creștere așadar, care putea fi asistată, ameliorată și transformată în ceva benefic, dar până una alta nu s-a întâmplat să fie. E a doua oară când se întâmplă așa ceva cu un partid suveranist.
La alegerile locale, eu nu prea mai am cu cine să votez. Cu struțo-cămila PSD-PNL transformată în partid-stat și cu candidatul incompatibil al acesteia, doctorul Cătălin Cîrstoiu, nu am cum să votez. În niciun fel! Ar însemna să susțin, una peste alta, o structură politică care încearcă din răsputeri, de dragul menținerii sale la putere, să stranguleze și ceea ce a mai rămas viabil în fragila noastră democrație. Nu voi vota pentru candidatul Cîrstoiu și nici pentru europarlamentarii pe care ni-i propune PNL-PSD, dintre care unii sunt vopsiți, iar alții s-au dovedit a fi, prin comportamentul lor în Parlamentul European, fie total inactivi, beneficiind doar de o stipendie grasă, fie trădători de neam și țară, fie doar excesiv de guralivi.
Cu neomarxiștii, care nici ei nu mai știu cum se autodefinesc, progresiști sau reprezentanți ai Dreptei, numai dacă mi-ar lua Dumnezeu mințile m-aș duce la urne să-i votez. Nu am susținut nici până acum și nu voi susține niciodată așa ceva. Cu atât mai mult cu cât Nicușor Dan s-a dovedit a fi cel mai rău primar pe care l-a avut Capitala după decembrie 1989. Ca să nu mai discutăm despre alte poame, vezi Sectorul 1 sau câteva localități importante din România.
Și mai poate fi luat în calcul, cel puțin teoretic, Cristian Popescu Piedone. Care atacă vijelios, curajos, incisiv reduta Primăriei Generale, după ce a fost pe rând un primar de succes în Sectorul 4 și în Sectorul 5. Poate că dacă nu și-ar fi înșurubat neamurile în diverse funcții și nu le-ar fi favorizat afacerile, făcând o serie de abuzuri, Piedone ar putea fi un candidat relativ valid din punctul meu de vedere, deși comportamentul său este mai degrabă adecvat periferiei decât centrului. Piedone seamănă izbitor de mult ca animal politic cu Traian Băsescu și știm cu toții, și cei care ne-am lăsat înșelați, și cei care nu, cu ce s-a ales Bucureștiul și apoi România de pe urma acelui lider politic. De aceea eu nu-l voi vota nici pe Piedone.
Nu-mi mai rămâne la aceste alegeri locale decât să stau acasă. În fața televizorului. Și să îngroș rândul celor, și așa alarmant de mulți, care, speriați nu numai de candidații propuși, ci și de ideea monstruoasă de a comasa localele cu europarlamentarele, localele fiind într-un singur tur, refuzând să voteze, îi vor delegitima pe viitorii actori ai administrației publice locale și ai Parlamentului European.

P.S.: Mă mai gândesc dacă voi vota la europarlamentare. Dacă da, îmi voi da votul pentru suveraniști.