Încă din ajunul lui 1 Mai, românii s-au bulucit în hipermarketuri, ca de obicei, pentru a-și procura ingredientele absolut necesare unei sărbătoriri corespunzătoare a zilei ”muncii”. În cărucioarele arhipline țipau hălci de carne, cârnați, mici, PET-uri de bere sau cutii, abia așteptau să fie uscate pe dinăuntru, căci ăsta e rostul lor până la urmă.

După săptămâni de trudă ”istovitoare”, de învăţătură sau frecat menta, ziua muncii a căzut la țanc pentru români. Deși n-ar fi stricat ca 1 și 2 mai să pice cumva în burta săptămânii pentru a se face puntea cu week-end-ul, rezultând o minunată mini-vacanță!
Dar a fost bine și așa. Bogat pentru unii, din ce în ce mai pauper pentru alţii, 1 Mai s-a sărbătorit și anul acesta după posibilități și imaginație. Bucureştenii au avut de ales între litoralul românesc, bulgăresc, între munte, cluburile de fițe, Mall-urile cu terasele lor, discotecile sau un picnic subțire la Pădurea Băneasa. În cartierele mărginaşe ale Capitalei lumea s-a distrat cum a putut. Locatarii au scos grătarele pe terasele blocurilor sau le-au montat, încă de dimineață, în parcări, printre maidanezi și mașini.
Sâmbătă dimineață, DN1, spre Ploiești, era un lung șir de mașini. Cei care au reușit să pună un ban de-o parte au fugit pe văi, în munți. Pe Valea Cerbului, Ialomicioarei, Dâmbovicioarei, la Timiș sau Râșnov, oriunde e un fir de iarbă sau un pârâiaș, cât de mic, bucureștenii, și nu numai, au amplasat taberele, au ridicat corturile și au încins grătarele. Tone de mici, carne și cârnați se perpeleau când pe-o parte când pe cealaltă. A fost soare și frumos peste tot. Unii au făcut și plajă, în costume de baie. Către prânz, Valea Cerbului din Bușteni fumega toată. Majoritatea celor întâlniți acolo erau din București.

1 Mai, cinstit aproape de cer

În cartierul Militari, zona de lângă Mall Plaza, gătarele sfârâiau isterice pe la prânz. Atmosferă pur balcanică. Nelipsitele manele acompaniau veselia forțată a celor care nu și-au permis să plece undeva cu familia. Vocile vecinilor de bloc, despuiați la maiouri și înșurubați în șorturi colorate, comentau faze de film sau de fotbal. Ei întotdeauna au dreptate şi după caz, la nervi și la contraziceri, își sparg arcadele, bărbătește. ”Îmi convine să mă distrez aici, în parcare, mărturisește Nicu Dogaru. E soare, frumos, iarbă, aer curat, ce să vreau mai mult? E și sărăcie, nu-mi permit să mă duc la mare sau la munte. Io fac grataru`, beau bere cu vecinu`, după-masă fac o tablă și seara spăl mașina. Am copiii sub ochi, ce, nu e bine?! Mai uităm și noi de criză, fir-ar a dracu`!”
Pentru că oamenii sunt mulți și nu mai au loc în parcare, unii se cațără pe teresa blocului. O chermeză în vecinătatea norilor este o dovadă de rafinament, dacă nu chiar de sport extrem. Aduc pături, pe care să se lungească la soare, grătare, carne de mici, bere de la gheaţă. În câteva minute acoperişurile intră în ceață şi nu se mai vede nimeni. De la depărtare, poți jura că toate blocurile fumează! Muzica începe să cânte, copiii aleargă ca disperaţii pe buza terasei, iar sticlele de bere se aud ciocnindu-se vesele. Se face chiar şi topless spre deliciul vecinilor de la etajele superioare ale blocurilor vecine. Mamele îşi urmăresc grijulii odraslele, să nu care cumva să aterizeze în cap de pe terasă, jos, mai suflă în cărbuni şi, când au un moment de pauză, îşi smulg cu migală mustăţile. Ce le trebuie mai mult?! Luni vor fi odihniţi cu toții și gata pentru o nouă săptămână de muncă.

”Râdeam și spuneam bancuri despre Ceaușescu”

Înainte de 1989 sărbătoarea era altfel ”gustată” de români. După ore de stat cu capul în soarele cumsecade, cu mutră de tataie comunist și după ce-și rupeau corzile vocale urlând: ”Ceaușescu și poporu`” manifestanţii fugeau ca potârnichile, care încotro, la relaxare. Toate drumurile duceau, invariabil, la crâșmă. Bucureştenii căutau parcurile, restaurantele şi cârciumile renumite, unde înfulecau mititei, cârnaţi şi turnau bere în ei, atât cât să uite că e ziua muncii. Unii ajungeau acasă greu, ținându-se de garduri, dar fericiți cu adevărat. Se culcau îmbrăcaţi şi uitau că vin zile grele, cu planuri care trebuiau depăşite, ore peste program şi întreceri stupide între secţii şi uzine. La televizor, ne ”delectam” urechile și ne ”clăteam” ochii cu recitări înălțătoare și cântece patriotice cu și despre Nea Nicu, omul între oameni. ”Nu vreau să par nostalgic, dar atunci, când eram și eu mai tânăr, abia așteptam să vină 1 Mai să mă duc la manifestație, povestește nea Pompilică, un pensionar visător. Dădeam nițel din steag sau agitam niște flori din plastic până rămâneam cu cozile doar, apoi plecam cu tovarășii, colegii mei de la uzină să bem o bere, mâncam o friptură la restaurant, aveam liber de la serviciu. Râdeam, spuneam bancuri despre Ceaușescu, uitându-ne în toate părțile să nu ne audă careva. Acum…nu mai e așa. Și lumea parcă e mai agitată, mai nebună, nu-mi place.” (Răzvan Mateescu)