CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

De ce aduna vedetele Intact pampersi pentru bebelusi

0 comentarii / 1789 vizualizări / 25 noiembrie 2009

O păsărică bine informată ne-a șoptit că, de ceva vreme, cîteva nume sonore din trustul lui Voiculescu au un nou hobby: acela de a aduna pamperși și alte obiecte indispensabile creșterii unui bebe.Asta nu pentru că i-ar fi lovit, brusc, nevoia de făcut copii, ci pentru că, acum cîteva săptămîni, cineva a adus vestea în trust că, undeva, în sectorul doi, neștiut de nimeni, există un cămin pentru cîteva zeci de bebeluși abandonați, unde sunt ținuți sugarii pînă cînd pot fi transferați la un orfelinat obișnuit. Imediat, o parte dintre jurnaliștii trustului, între care familiile Ciutacu și Brancu ori Rebecca Walter, au reacționat, făcînd o vizită la cămin înarmați pînă în dinți cu ce au putut aduna pentru ajutorarea micuților și au decis să facă din vizitele lunare un obicei. Vestea s-a extins și au început să apară și alte vedete interesate să ajute. E drept, sunt și unele ”staruri” care s-au făcut că plouă după ce au aflat că povestea trebuie ținută la secret, pentru că, se știe, în România toate vedetele sunt de acord cu donațiile anonime cu o singură condiție: să știe toată lumea de ele. Finalmente, s-a venit cu o idee nostimă: la Antena 2, în fieful tonomatului Ciutacu, s-a plasat o cutie în care fiecare poate pune orice produs cosmetic pentru sugari și pamperși. În ziua de salariu, cutia devine neîncăpătoare, produsele sunt colectate și apoi duse, pe mutește, în locul respectiv. Și se aude prin tîrg că ”afacerea” iese la ”export” și vor achiesa curînd și alte figuri din presă în cadrul a ceea ce ar putea deveni campania ”Ziariștii adoptă orfelinate”.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998