De ce e restructurarea guvernului doar o cacealma de imagine
0 comentarii / 2027 vizualizări / 18 iunie 2010
Informațiile neoficiale din presa ultimelor zile dau aproape sigură abordarea, la întîlnirea de duminică, de la Snagov, dintre PDL și Băsescu, a subiectului restructurării guvernului. Numai că șansele unui asemenea demers sunt aproape nule, iar povestea miroase de la distanță a cacealma de imagine.
PDL poate lua în calcul o remaniere, dar nu și o restructurare a guvernului, mai ales după rezultatul ultimei moțiuni de cenzură. Nu demult, în partidul de guvernămînt a apărut varianta unui cabinet cu doar opt ministere, o inițiativă a lui Liviu Negoiță, care nu s-a prea bucurat, trebuie spus, de popularitate în rîndul pedeliștilor. Vicepreședintele Ioan Oltean a spus, mai mult ca sigur, adevărul astăzi, cînd a declarat, la Bistrița, că o restructurare a guvernului este exclusă, iar o remaniere va avea loc doar după o eventuală nouă moțiune a opoziției. Explicația refuzului de a restructura guvernul e simplă: conform art. 73 din Constituție, litera e, organizarea Guvernului este lege organică și trebuie votată în parlament cu majoritatea parlamentarilor, ceea ce înseamnă că PDL are nevoie de 236 de voturi favorabile, exact cîte ar fi trebuit să strîngă opoziția la moțiunea de cenzură pentru a demite executivul. Or, la moțiunea amintită, actuala putere a contabilizat doar 197 de voturi favorabile, în condițiile în care, e drept, UNPR s-a abținut de la vot. Totuși, riscul de a nu strînge numărul suficient de voturi este foarte mare, mai ales că reducerea numărului de ministere ar putea lăsa pe afară figuri proeminente ale partidului, care nu ar avea motive să voteze propria ”execuție”. La rîndul ei, opoziția ar putea găsi lejer un pretext să voteze împotriva noului cabinet sau să se abțină de la vot, putînd invoca, spre exemplu, comasarea nefericită a anumitor ministere etc. Cum nervii dau în clocot în PDL și nu se știe ce dezertări ar putea să mai apară în viitorul apropiat, e plauzibil că Băsescu va prefera să păstreze actuala formulă de guvern, pentru a elimina la maxim riscurile unui ”accident” politic cu grave repercusiuni. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza