Una dintre temele viu comentate în ultimele zile este frecvența crescîndă a criticilor liderului PNL la adresa premierului Ponta. De aici o droaie de întrebări cruciale: ce se întîmplă, oare, în interiorul USL? E posibil să se spargă alianța înaintea alegerilor? A aflat Crin ceva despre Ponta, necunoscut opiniei publice? Iar șirul ar putea continua. Un alt front de luptă al lui Crin este cel cu Tăriceanu, fostul lider al PNL. Să fie vreo legătură între cele două batălii deschise de Antonescu? În opinia noastră, răspunsul are toate șansele să fie pozitiv.

În ultimele zile, criticile lui Antonesu la adresa lui Ponta se întețesc: de la controversata trimitere a lui Kovesi la Bruxelles pînă la poziția față de serviciile secrete, ori chiar insinuarea că unii pesediști pregătesc în secret o alianță postelectorală cu PDL. Venite chiar în pragul campaniei electorale, criticile în cauză sunt ciudat și neavenit: pînă acum, se prespune că cei doi lideri aveau tot timpul din lume pentru a ajunge la un modus vivendi satisfăcător. Să anunțe asta ruperea alianței? Mai mult ca sigur e exclus așa ceva, Antonescu știe că ar fi o mișcare catastrofală din toate punctele de vedere.

Și atunci, de ce recurge liderul PNL la acest tip de atacuri politice la adresa aliatului său?

Paradoxal, răspunsul ar putea fi oferit de un alt atac, cel la adresa fostului premier Tăriceanu, care s-a trezit, brusc, pus în fața unei serioase șanse de a rămîne fără colegiu parlamentar, pentru că Antonescu l-a cedat conservatorilor pe cel ales de el în sectorul 1.

Mai concret, lui Crin îi este frică!
De ce anume, vom explica îndată.

Alianța USL scontează pe un minim de jumătate plus unu din locurile parlamentare, ceea ce înseamnă cel puțin 250 de locuri, dintre care jumătate ar reveni aliaților. Sau, mai corect, ceva mai puțin de jumătate, neexistînd o paritate chiar perfectă.
Din zestrea sa, PNL ar trebui să dea PC 21 de locuri, ceea ce înseamnă că liberalii s-ar alege în final cu vreo 20 de parlamentari în plus față de ce au în prezent.
Nu e chiar cine știe ce sumă, dacă ne gîndim că partidul a stat în opoziție 3 ani și jumătate, într-o perioadă în care PDL a fost atacat devastator de criză, și a intrat la guvernare exact cînd trebuiau organizate alegerile. Ne aflăm în fața unei situații ideale, politico-electoral vorbind. În plus, s-a făcut mare tam-tam pe marginea faptului că USL a fost o găselniță de geniu, sondajele urcau la un moment dat spre cer, liberalii au obținut o nesperată paritate cu PSD pe liste șamd. În fine, numărul actual de parlamentari a fost obținut în 2008, după patru ani în care liberalii avuseseră guvernarea pe mînă, fiind supuși inerentei erodări.

Cum spuneam, PNL nu ar avea motive să își frece mîinile de entuziasm, în cazul în care ar obține doar vreo 20-25 de parlamentari în plus față de ce au acum. Ar fi bine, dar nu spectaculos.

Numai că lucrurile ar putea sta și altfel. Din informațiile intrate în posesia noastră, proiecțiile electorale făcute de specialiștii USL în ultima perioadă, care țin cont de tendința de scădere – lentă, dar sesizabilă – a alianței, în sondaje, relevă că, într-un scenariu ceva mai pesimist, dar perfect plauzibil, PNL ar obține un număr de parlamentari egal sau chiar mai mic cu cel actual. Nu doar scăderea în sondaje ar fi de vină, ci și faptul că PNL a primit de la PSD o serie de colegii pe care nu e sigur că le va și obține, plus că există informații că, în unele colegii, PSD va apela la promovarea discretă unor independenți, care îi sunt mai apropiați de suflet decît liberalii. Independenți care, după alegeri, ar îngroșa rîndurile social-democraților.
Or, dacă PNL ia un scor asemănător celui din 2008, chiar dacă USL ar cîștiga alegerile, cel care ar putea avea probleme mari ar fi Crin Antonescu, pentru că în planul secund al partidului se încălzește discret, pe tușă, Călin Popescu Tăriceanu. Adică acel personaj care are căderea și poate cere răspicat demisia/demiterea lui Crin, imediat după alegeri, din cauza scorului nesatisfăcător.

În spatele fostului lider s-ar grupa, în mod cert, o serie de alți membri marcanți, de la Ludovic Orban și Andrei Chiliman, pînă la foști miniștri și membri ai conducerii liberale în mandatul Tăriceanu.

O soluție pentru Crin ar fi ca Tăriceanu să fie lucrat pe la spate și lăsat în afara parlamentului – de aici circul pe marginea colegiului din sectorul 1 -, caz în care fostul premier și-ar pierde mult din anvergura politică.
De asemenea, înghesuirea pe listele electorale a unor fideli ai lui Crin, mulți neavînd nicio legătură cu PNL, ajută la crearea unei mase de manevră care să fie utilă la momentul critic. (Aducerea lui Gigi Becali sperăm să nu fie decît un banc stupid, dacă tot veni vorba). Și planul excluderii tandemului Chiliman-Moisescu din partid a doua zi după alegeri, așa cum se vehiculează, intră tot la categoria ”salvarea lui Antonescu”.

O altă variantă care îi poate servi lui Crin în cazul unui eșec al PNL este, însă, și invocarea trădării, parțiale ori ba, a partenerilor de alianță. Teza că liberalii nu au luat cît meritau din cauza mașinațiunilor pesediste și a colaboraționsimului manifestat de Ponta în relația cu Băsescu/PDL poate fi, și ea, un oarece colac de salvare în caz de răfuială internă. Pentru a fi credibilă după alegeri, însă, strategia trebuie demarată înaintea lor, pentru că, nu-i așa?, după război mulți analiști viteji s-arată. Iată de ce avem motive să credem că, în perioada care urmează, criticile lui Antonescu la adresa lui Ponta și a PSD nu se vor domoli, ci vor continua, chiar dacă vor fi atent ținute în frîu, pentru a nu produce efecte mai neplăcute decît se urmărește. (Bogdan Tiberiu Iacob)