CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

De ce ne-a fost luat dreptul de a sti?

0 comentarii / 1835 vizualizări / 25 mai 2010

Au trebuit să vină peste noi criza și bîlbîielile în serie ale guvernanților pe tema măsurilor necesare pentru a conștientiza un adevăr dramatic: în România, de cîțiva ani s-a instaurat o crasă lipsă de comunicare la nivelul tuturor structurilor de conducere ale statului. Cum și de ce s-a ajuns la asta?

Cum se debranșează presa de la curent
Într-un interviu acordat azi ziarului ”Adevărul”, sociologul Vasile Dîncu punctează foarte bine una dintre marile probleme ale momentului: ”Emil Boc nu prea mai are acum resurse de credibilitate. Iar acest lucru se întâmplă nu neapărat din cauza acţiunii Guvernului, cât mai ales din cauza unei proaste strategii de comunicare. Guvernul a făcut cel mai prost lucru posibil. În situaţii de criză trebuie să comunici de zece ori mai mult decât în mod normal”.

Poate nu toată lumea a observat, dar în regimul Băsescu și-a făcut, timid, apariția, apoi a sporit, apoi s-a extins ca ciuma neagră, devenind regulă de fier, fenomenul lipsei de transparență și de comunicare. Jurnaliștii mai vechi își amintesc cu nostalgie de vremurile în care ministerele aveau conferințe săptămînale de presă, cînd purtătorii de cuvînt de la Cotroceni și Victoria veneau regulat în fața presei, cînd partidele politice respectau, și ele, cu sfințenie, întîlnirile săptămînale cu presa. Încet-încet, după venirea la putere a alianței DA, în 2004, întîlnirile cu presa s-au rărit, pînă la a deveni un instrument folosit doar în situații cu totul deosebite. De la eliminarea jurnaliștilor, în 2005, din aeronava prezidențială, la deplasările externe, de către Traian Băsescu, pînă la dezafectarea, în 2010, de către Roberta Anastase, a prizelor de curent din Parlament, în locurile unde jurnaliștii își plasau camerele ori laptopurile, a fost o cale lungă, dar cu ”succes” parcursă.

De la ”domnule ziarist” la ”țigancă împuțită”
Presa a fost de-a dreptul șocată, recent, să constate că Traian Băsescu acceptă o conferință de presă în toată regula, cu întrebări și răspunsuri, pe marginea măsurilor anti-criză, întinsă pe aproape o oră și jumătate. Spunem șocată pentru că asemenea contacte băsesciene cu jurnaliștii în ultimii șase ani se numără pe degetele unei singure mîini. La noi nu s-a mai discutat cu presa, doar i s-a comunicat, sec, și fără dreptul la amănunte. Dialogul a fost înlocuit de anunțuri. ”Domnule ziarist” a fost înlocuit de ”păsărico” și de ”țigancă împuțită”.

Sictirul purtătorilor de cuvînt ai instituțiilor
România s-a întors, încet, dar sigur, la perioada de dinainte de 1989, cînd un cerc redus de ”inițiați” dețineau monopolul informației de larg interes și o distribuiau cu zgîrcenie maximă. În prezent, locul conferințelor de presă în cadru civilizat l-au luat declarațiile fugare, adesea la mișto, făcute pe scări de liderii politici, înainte sau după ședințele importante. Despre purtătorii de cuvînt ai Guvernului și Președinției nici nu are sens să vorbim, sunt niște iluștri anonimi pentru publicul larg. (Ca o observație personală, purtătoarea de vorbe a lui Boc, Ioana Muntean, manifestă, parcă, o autentică repulsie față de jurnaliști, dacă e să îi analizăm puținele, dar sictiritele-i intervenții, în general prin telefon, în direct la vreun post TV. Cînd a apucat să ”obosească ” atît de tare, în exercițiul profesiei, distinsa domnișoară?).

Cine a lichidat conferințele de presă?
O întîlnire săptămînală cu presa este, pentru orice insituție importantă a statului, un punct obligatoriu pe agenda de lucru. Problemele majore reclamă mai mult: simpozioane de presă, adică întîlniri cu presa derulate pe parcursul unei întregi zile, iar cele foarte serioase chiar colocvii de presă, adică întîlniri derulate pe durata a 2-3 zile. În loc de asta, avem mesaje aruncate la mișto pe bloguri, Facebook sau Twitter de către figuri de prim rang ale politicii. Paradoxal, pe măsură ce scade transparența și deschiderea către presă, crește numărul ”specialiștilor” în comunicare angajați pe bani publici. O statistică dată zilele trecute publicității atesta că nu mai puțin de 2000 de specialiști în media și comunicare sunt angajați, pe bani grei, în instituțiile majore ale statului, guvern, parlament, președinție etc. Nu e clar, însă, dacă sunt plătiți să învețe politicienii cum să vorbească, ori cum să tacă.

Fenomenul știrilor ”pe surse”
De cîțiva ani, consumatorii de presă observă, probabil cu neplăcere, creșterea numărului de știri ”pe surse”, inclusiv la nivelul celor mai respectabile organe de presă autohtone. Explicația e simplă și nu ține de lipsa de profesionalism: în paralel cu desființarea sistematică a întîlnirilor cu presa, structurile politice au strîns, grosonal și abuziv, șurubul libertății de exprimare a reprezentanților lor. Politicienii, angajații structurilor statului, cu toții sunt avertizați, brutal, să nu vorbească decît ce se decide ”sus”, telefoanele le sunt ascultate, mailurile interceptate; cînd calcă strîmb, sunt chemați la ordin și li se aruncă în față cîte un desfășurător telefonic: ”nu minți, știm tot ce ai vorbit cu presa”. Evident, e vorba de o violare penală a corespondenței, dar cine ar îndrăzni să cîrtească atunci cînd în joc sunt interese atît de mari? Nu puține au fost excluderile din partide ori concedierile pe loc, din instituții, ale unor persoane care au păcătuit prin transparență prea mare în raport cu presa și, pe cale de consecință, cu marele public. Știrile ”pe surse”, adică informațiile pe care oficialii nu și le mai asumă, din prudență, au rămas singura modalitate prin care opinia publică mai are acces la deciziile care o privesc direct. Recentele măsuri anti-criză au constituit un exemplu perfect în acest sens: întreagă țară fierbea, mitingurile se țineau lanț, iar din interiorul puterii, săptămîni în șir, nu a venit altceva decît o avalanșă de știri ”pe surse”, ceea ce a sporit confuzia, disperarea și nervozitatea. Acum încep să apară informații stupefiante potrivit cărora măsurile anunțate pe 7 mai de președinte fuseseră discutate cu mult înainte cu anumite structuri patronale ori sindicale, vezi scandalul de ieri, de la UGIR-1903, ori dezvăluirile de aici. Desigur, populația era firesc să afle ultima. ”Construcţia încrederii care poate duce la relansare se face prin comunicare” spune același Dîncu, în interviu. O lecție pe care guvernanții ultimilor șase ani au ignorat-o aproape cu silă, iar astăzi se miră de consecințele ei catastrofale. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *