În septembrie anul trecut, Băsescu anunța românii, într-un interviu dat postului public de radio, că nu vor fi afectați de criza economică din SUA: „Nu estimez transferarea acestui cutremur în România”. Exact un an mai tîrziu, azi, șeful statului decretează că vom ieși din criza fix la 6 luni după SUA. Paradoxal: cu cît președintele încearcă să se raporteze mai tare la americani, cu atît aceștia îl ignoră mai ostentativ, iar explicația nu e complicată. În relația cu SUA, Băsescu s-a dovedit la fel de imprevizibil precum în materie de asigurări date propriului popor. Iar dacă românii înghit asta, americanii nu o prea fac.(B.T.I.)SUA iarta multe, dar nu labilitateaAbsența celui mai mărunt semnal de sprijin din partea Washingtonului în această perioadă îl apasă tot mai tare pe Băsescu. În toamna lui 2004 George W.Bush îl primea cu toate onorurile la Casa Albă pe candidatul Adrian Năstase și îi ura să cîștige alegerile. Nu s-a întîmplat asta, dar momentul a fost regesc pentru candidatul PSD. În plus, a spulberat legenda că SUA nu ar da semnale de sprijin în perioadele electorale. Nici lui Băsescu nu i-ar strica un asemenea semnal, dar el nu vine. Iar relația merge tot mai prost: pentru prima dată după revoluție președintele României a boicotat petrecerea de 4 iulie a ambasadei SUA, iar la recenta reuniune de la Cotroceni cu diplomații străini, ambsadorul SUA, Mark Gitenstein, a fost lăsat la urmă de către președinte. Sfidare pe față. Cum s-a ajuns aici, în contextul în care Băsescu pleca în 2005 cu statutul de aliat privilegiat al americanilor? Explicații ar fi multe, dar specialiști reputați în politică externă au afirmat în mai multe rînduri că cel mai greu a cîntărit imprevizibilitatea președintelui, aceeași care a stricat și relația cu Rusia lui Putin. Oscilațiile prezidențiale între servilismul cel mai teribil și răbufnirile naționaliste de operetă au creat impresia unui lider politic pe care nu se poate pune bază. Iar cancelariile mari iartă multe, mai puțin labilitatea. SUA nu ezită să-și facă un partener chiar dintr-un dictator feroce, precum Islam Karimov, al Uzbekistanului, cel care și-a fiert adversarii de vii, dar cel puțin în relația cu americanii, care aveau trupe comasate în țara sa, a jucat corect și fără meandre. Cînd Bush îți bate obrazul pentru făgăduieli uitateSă ne amintim, în treacăt, scandalul copiilor, de acum cîțiva ani, cînd Bush i-a cerut lui Băsescu 200 de orfani români care să fie dați spre adopții familiilor americane. Băsescu a spus OK, dar a cerut răgaz pînă după un raport al UE, ca să nu se supere europenii, sensibili la problemă. Raportul a trecut, Băsescu s-a făcut că plouă, pînă cînd Condoleezza Rice i-a bătut obrazul și i-a amintit, prin ambasadorul român la Washington, că nici măcar președintele Azerbaidjanului nu a avut asemenea comportament, într-o situație similară, ci și-a respectat cuvîntul dat. Urmarea? La scurtă vreme, în locul Juliei Finley, o diplomată puternică și apreciată, colaboratoare apropiată a lui Bruce Jackson, americanii au trimis în România drept ambasador un octogenar specializat în piese auto, l-am numit pe Nicholas Taubmann. Un nou mesaj de nemulțumire, dat în limbaj diplomatic. A dezamăgit, în mare măsură, și eșecul cvasitotal al lui Băsescu în materie de corupție, alt subiect la care americanii sunt sensibili. Pe de altă parte, președintele român a dovedit cel mai adesea, că vorbește pe lîngă subiect în ce privește marile teme geopolitice. Nici nu e de mirare, cînd specialist în geopolitica Mării Negre e Elena Udrea. România riscă pierderea avantajelor geostrategice în favoarea altor state răsăritenePractic, în doar cîțiva ani avantajul unei relații care se anunța privilegiată în raport cu „Marele licurici” s-a topit, iar România e în poziția de a pierde atuurile sale în favoarea altor state central-răsăritene. Nu a existat măcar cea mai vagă reacție nici chiar atunci cînd Washington Post a scris, recent, despre posibila amplasare în România a scutului anti-rachetă, inițial dat ca sigur în Polonia. Președintele reacționează foarte bine, în schimb, cînd e vorba de participări la nunți și petreceri cîmpenești. Răceala de care dau dovadă acum boșii de la Washington nu are legătură, deci, cu neutralitatea dinaintea alegerilor, ci reprezintă, mai degrabă, un semnal că așteaptă de la români desemnarea unui lider politic care să poată constitui, cu adevărat, o punte de legătură între SUA și Estul Europei. Asta, dacă nu o fi deja prea tîrziu și, în sferele înalte de peste ocean, nu s-a optat, cumva, pentru vreun alt șef de stat (Cehia, Bulgaria, Polonia, Ungaria etc) care să preia statutul de principal interlocutor geo-politic într-o zonă atăt de importantă, strategic vorbind, pentru americani. Nu ar fi decît o nouă oportunitate – a cîta? – ratată cu grație de România regimului Băsescu. (Bogdan Tiberiu Iacob)