De ce nu mai apără Iohannis & comp Realitatea TV cu pieptul gol? Pentru că nu mai sunt alegeri!
1 comentariu / 2427 vizualizări / 12 decembrie 2024
CNA a decis suspendarea emisiei postul Realitatea TV pentru 10 minute, pentru fapte datînd de acum un an și mai bine. Tehnic vorbind, nu se închide emisia în acel interval, dar pe ecran va defila doar un text elaborat de CNA. Interesant e altceva: postul s-a mai confruntat cu asemenea sancțiune acum cinci ani, și atunci s-a produs o furtună politică de proporții, în apărarea Realității intervenind însuși Iohannis, ca și mulți alți lideri ”indignați”, care au sărit cu vorbe grele. Acum e mucles total. De ce? Simplu: sancțiunea din debutul lui 2019 a fost folosită ca armă politică într-un an electoral și atît. Nu a fost un demers iscat din conștiința reală a faptului că băgarea pumnului în gura presei e un abuz grav, ci strict din interese politice personale. Care acum nu mai există.
În ianuarie 2019, Realitatea s-a trezit sancționată tot cu 10 minute din emisie pentru modul în care a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018. Și a ieșit un mare iureș politic, pentru că sancțiunea fusese propusă în CNA de reprezentantul guvernului Dăncilă, defunctul ziarist Radu Călin Cristea. Și asta a reprezentat oportunitatea perfectă pentru adversarii PSD să iasă cu pieptul gol în apărarea postului.
Comunicatul președinției:
”Președintele României, dl Klaus Iohannis, consideră că decizia adoptată ieri de către CNA de a suspenda temporar emisia unui post de televiziune este fundamentată pe criterii de ordin politic.
O astfel de sancțiune extremă este foarte periculoasă întrucât poate crea precedente și deschide calea abuzului de putere asupra mass-media.
Într-un stat de drept, în care libertatea de exprimare este garantată de lege și Constituție, cenzura este inacceptabilă, cu atât mai mult cu cât decizia aparține unei instituții publice autonome, a cărei menire este protejarea interesului public. Deturnarea politică de la această misiune fundamentală constituie un act de sabotare tocmai a interesului public de a se garanta pluralitatea opiniilor și abordărilor. Jurnaliștii nu trebuie pedepsiți de către cei care dețin puterea pentru că au curajul să spună adevărul. Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că CNA nu trebuie folosit ca un instrument de reducere la tăcere a reprezentanților mass-media care critică puterea. Asigurarea libertății de expresie a tuturor opiniilor face diferența între o democrație și o autocrație. O țară este cu adevărat democratică dacă are și capacitatea de a proteja independența presei, iar jurnaliștii trebuie să fie conștienți de misiunea lor fundamentală și să fie solidari în a-și apăra dreptul de a se exprima liber.”