Președintele României, o țară mică și necăjită din Estul Europei, poate renunța, dintr-un foc, la serviciile Poliției. Președintele celei mai mari puteri a lumii, SUA, nu poate renunța nici măcar la serviciile menajerei de la Casa Albă, un sistem care explică, poate, de ce americanii au democrație, iar noi încă ne amăgim că am avea-o. De ce nu poate face asta președintele SUA ne explică Dick Morris, fostul consilier prezidențial al lui Clinton, în cartea sa, ”Noul principe”.

Președintele SUA, indiferent cum s-ar numi, nu poate concedia nici măcar personalul de la Casa Albă, necum să renunțe la serviciile Poliției, după modelul brevetat de Băsescu, ori să se dispenseze, rînd pe rînd, de mai toți consilierii prezidențiali, să îl înjure de mamă pe unul dintre ei, mai filosof și așa mai departe. Mai mult de atît, personalul de la Casa Albă nu are nici măcar interdicția de a vorbi despre activitatea derulată, după părăsirea funcției, spre deosebire de România, unde contractele de confidențialitate au împînzit pînă și regiile autonome, darmite marile instituții ale statului.

”Temeiul puterii pe care o are personalul constă în imposibilitatea concedierii membrilor lui” scrie fostul consilier al lui Clinton. El explică și de președinților nici nu le trece, oricum, prin cap să încerce asta: ”Personalul de astăzi al unei oficialități se poate transforma în acuzatorul sau măcar detractorul de mîine”,

Morris relatează, spre exemplu, că Bill Clinton a muncit cîteva luni de zile pentru a îndepărta de la Casa Albă un angajat, David Dryer, suspectat că transmitea informații presei. Cînd a reușit, în fine ”era de-a dreptul încîntat”.
”Președintele Statelor Unite era foarte fericit că reușise să îl transfere pe un nedorit – nicidecum să îl mazilească, ci doar să îl transfere – și asta după luni de zile” consemnează Morris în carte. El mai dezvăluie că ”Președintele Clinton era realmente îngrozit să concedieze pe cineva. Avînd în vedere ploaia de examinări minuțioase, de critici și de anchete la care fusese supus, nu-și putea permite să supere niciun angajat”.

Toate astea în condițiile în care, mai spune Morris, la Casa Albă scurgerile de informații către presă sunt la ele acasă: ”membrii personalului fac tot ce pot ca să îl îngrădească pe președinte, iar arsenalul de arme de care dispun este formidabil. Scopul scurgerilor de informații este fie să conteste spațiul de manevre al președintelui, fie să-i restrîngă opțiunile”.
Ce se întîmplă atunci cînd președintele SUA obține dovada că un angajat a furnizat presei informații din interiorul Administrației Prezidențiale? Cei care cred că îl aruncă în temniță vor avea o surpriză maximă: el doar are grijă să scurgă în presă o informație contrară. Și cam atît. Șeful personalului de la Casa Albă din perioada Clinton, l-am numit pe Leon Panetta, executa această sarcină, în acord cu președintele, iar apoi ”nega întotdeauna că avea de a face cu scurgerea contrară și de obicei dădea din cap îngrozit la apariția unei asemenea știri. Dar personalul înțelegea poanta: a pălăvrăgi pentru presă înseamnă să fii discreditat în presă. Imperiul contraatacă!” consemnează Morris.

În al doilea mandat al lui Clinton, acesta avea, în fine, motive de satisfacție în ceea ce privește relațiile sale cu proprii subalterni, remarcînd că făcuse progrese în determinarea acestora să facă ce vrea el: ”Încă mai încearcă să folosească tehnicile clasice, să-mi încarce programul și să mă istovească, dar le-am mai tăiat din elan” relata președintele SUA, citat de Morris.

În fine, să mai trecem în revistă un alt aspect interesant din cartea fostului consilier american: ”Expresia ”nu se poate” este favorită la Casa Albă – construcția cea mai puternică din lume. ”Nu puteți, domnule președinte!” este răspunsul cel mai des rostit. Juriștii spun că nu se poate din motive constituționale. Cei de la externe spun că nu se poate din cauza complicațiilor diplomatice. Experții militari spun că nu se poate din considerente tehnice. Politicienii spun că nu se poate din cauza presiunilor din partid. Cei care răspund de relațiile cu Congresul spun că nu se poate deoarece ”Congresul va exploda”. Nu se poate, nu se poate, nu poate (…) Ar fi bine ca fiecare președinte să țină minte că este prins într-un joc cu personalul în care rezultatul se echilibrează întotdeauna” conchide Dick Morris.

Dar asta, desigur, se întîmplă în America, țara aceea a tuturor posibilităților în care președintele-premier, aflăm iată, nu doar că nu poate să arunce la gunoi dintr-o mișcare, una dintre cele mai grele instituții ale statului, Poliția, ci îi vine greu, în condiții democratice, să se dispenseze chiar și de cel care îi duce gunoiul. (Bogdan Tiberiu Iacob)