Leitmotivul zilei e refuzul românilor ”inconștienți” de a se conforma solicitărilor autorităților în ce privește carantina. Televiziunile difuzează azi, bunăoară, imagini din Piața Obor, luată cu asalt de cetățeni, și comentariile indignate nu lipsesc. Aflăm permanent despre alții care fug inclusiv pe geam din carantină, merg în week-end la iarbă verde, se plimbă nonșalant pe stradă etc. Chiar așa, de ce nu au românii respect pentru carantină? Un posibil răspuns ar fi: din vina autorităților, care niciodată nu reușesc, la noi, să se ridice la înălțimea misiunii.

Să nu lăsăm uitarea să ne creeze falsa impresie că actuala criză epidemică ar fi o noutate. Poate proporțiile panicii să fie mai mari decît în alte dăți, în rest, de 30 de ani încoace ne tot confruntăm cu epidemii și alerte. Spunem de 30 de ani pentru că în comunism cu greu transpirau informații despre asemenea chestiuni, partidul unic fiind adeptul opacității totale. Pînă și despre Cernobîl s-a vorbit oficial cu zile întîrziere.

Din nefericire, de multă vreme, România e un refugiu al unor boli eradicate în alte state de decenii ori chiar mai mult. Nu avem o educație sanitară corespunzătoare, jumătate din țară are WC în fundul curții nu neapărat de sărăcie, ci pentru că multora li se pare – culmea – neigienic să ai toaleta în casă, la consumul de săpun, șampon și pastă de dinți suntem ultimii în Europa șamd.
Abundă bolile provocate de mizerie, sărăcie și stres, plus că automedicația e la putere.

În România ne luptăm de multă vreme cu boli foarte puțin sau deloc întîlnite în restul Europei, precum tuberculoza, dizenteria, conjunctivita, gonoreea, sifilisul, meningita, leptospiroza, rîia, iar reclamele televizate la soluții antipăduchi nu pot fi întîlnite în alt colț al UE în afara noastră. Să ne amintim în treacăt despre ravagiile trichinelozei și despre miile de relatări ale presei despre seninătatea cu care oameni informați de veterinari că au porcul bolnav îl transformau fără probleme în saramale și fripturi pentru nunți și botezuri. Cu consecințele de rigoare, evident.

În toamna anului 1994 ministerul Sănătății ne liniștea printr-un comunicat oficial: nu avem ciumă în țară. Nu era glumă: chiar se luaseră măsuri de prevenire, pe fondul unor focare de boală apărute în India și care se mutaseră peste granițele ei.
O zi mai tîrziu, doar, venea alt anunț liniștitor: stăm bine și la holeră, nu e nevoie de certificate speciale pentru cei care urmau să plece în străinătate. Asta, pentru că se răspîndise panica pe marginea unui nou flagel de import în țara Mioriței, holera.
Un an mai tîrziu, Bucureștiul era băgat pentru trei luni în carantină de gradul 3 după ce se descoperise cadavrul unei pisici turbate.
Imediat, venea reacția nervoasă a ONG-urilor pentru protecţia animalelor, care acuzau Direcţia Sanitar Veterinară a Capitalei şi Serviciul Municipal de Ecarisaj de dezinformare. Organizaţiile susţineau că nu a mai existat rabie în oraş din 1963 şi că măsura era doar un „pretext pentru a porni o luptă sălbatică împotriva cîinilor şi pisicilor fără stăpîn din Bucureşti”.

Răstimp, românii se confruntau cu perspectiva altei epidemii terifiante, cea de Ebola, după ce boala izbuncise în Zair, unde lucrau destui români care ar fi putut-o aduce în țară. La Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti se amenajase un pavilion special pentru eventualii bolnavi de Ebola.

În 1996 se contura pericolul importului de febră aftoasă din Turcia și se sistau importurile de produse de origine animală de acolo. În 1999 venea epidemia de meningită, iar în 2000 se înregistra un episod de-a dreptul halucinant, după ce secretara primarului Traian Băsescu era internată cu simptome de meningo-encefalită, iar viceprimarul Sorin Oprescu anunța public băgarea primăriei generale în carantină. Ulterior, Oprescu afirma că a fost vorba doar de o glumă și că nu se aștepta ca toți angajații primăriei să se isterizeze.

E frumos cînd autoritățile se țin de glumițe epidemice.

În 2001 ne confruntam iar cu spectrul Ebola, după cazuri descoperite în Iugoslavia, iar autoritățile anunțau posibila intrare a întregii țări în carantină.

În 2006, cînd a venit gripa aviară, am avut peste două sute de bucureşteni izolaţi în sectorul 4, care, în disperare de cauză, au încercat să scape din carantină anunțînd inclusiv false alarme de scurgeri de gaze și încercând, prin alte diverse metode, să părăsească perimetrul îngrădit de jandarmi. Un bucureştean mai curajos s-a suit, efectiv, la volanul maşinii şi a încercat să forţeze barajul instituit de jandarmi.

Prin 2009, una tare, inedită: autorităţile europene cereau epidemiologilor români montorizarea unei noi boli infecţioase, legioneloza, o formă de pneumonie severă determinată de o bacterie care se dezvoltă, printre altele, în filtrele aparatelor de aer condiţionat, duşuri şi rezervoare de apă.
Au mai fost, de-a lungul anilor, boala vacii nebune, a limbii albastre, malaria, pesta porcină și cîte și mai cîte.

Unele dintre evenimente erau firești, la urma urmei de boli nu e ferit nimeni pe pămînt. Altele au fost favorizate la noi, s-o recunoaștem, de educația și igiena precare și prea mult neglijate după revoluție.

În absolut toate cazurile, însă, a existat un element comun: eșecul lamentabil al autorităților de a preveni, de a lua măsurile potrivite, de a comunica.

În 2006, modul în care s-a gestionat gripa aviară, spre exemplu, l-a făcut pe președintele Traian Băsescu să recunoască oficial că am avut de a face cu „cel mai evident element de criză politică, de criză de autoritate. Faptul că s-a pasat responsabilitatea de la o instituţie la alta a afectat grav credibilitatea Guvernului şi a instituţiilor statului. S-a creat impresia că Guvernul nu are suficientă unitate pentru a avea acelaşi mesaj şi că instituţii subordonate Guvernului, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale au introdus fiecare propriul limbaj”.
Băsescu mai declara că scoaterea jandarmilor şi a armatei în stradă este „o măsură abuzivă” și observa că „toate structurile statului sunt afectate, pentru că ne concentrăm să rezolvăm probleme de imagine”.

„Instituţiile statului par să funcţioneze haotic, la întâmplare şi pe bază de concurenţă între ele, intervenţia fiind necoordonată. Suntem aproape în a zecea zi de când s-a declarat al doilea val de gripă aviară şi nu ştim cauzele. Este lucrul esenţial pe care trebuia să îl determinăm imediat, fiind prioritate zero”, mai spunea Băsescu. Și puncta faptul că în limbajul autorităților își făcuseră loc expresii inedite, precum „carantină relaxată”.
„Probabil că mai rămâne să inventăm carantină moale, tare şi alte categorii. Ne penibilizăm nu doar în faţa românilor, dar şi în faţa instituţiilor europene”, mai spunea el.

Vă sună cunoscut?

Pandemia de Covid 19 e gestionată la noi, 14 ani mai tîrziu, fix cu aceleași ”metode”.
Inclusiv inventarea de formulări noi, cum ar fi ”recomandările obligatorii” șamd.

30 de ani de bîlbîieli, minciuni, dovezi de incapacitate organizatorică, scuze jenante, pasarea vinii și politizare devastatoare, în cazul epidemiilor, au lăsat urme de neșters în memoria românilor.

În ce lume perfectă te-ai putea dovedi mai chibzuit, mai matur în acțiune decît autoritățile cele mai înalte ale statului, care se încurcă în minciuni și dau semnale absolut confuze?
Cum pot un sătean slab instruit, un orășean speriat, să acționeze mai coerent decît specialiștii cei mai reputați în domeniu, decît liderii politici care țin în mîini frîiele întregii nații?
Cum să respecți cu sfințenie măsurile de carantină cînd președintele țării îți spune întîi că virusul e aproape inofensiv, apoi că suntem în adevărat război cu el? Care îți spune să schimbi canalul cînd auzi de stare de urgență, iar a doua zi declară stare de urgență, dar nu pe loc, ci peste trei zile??
Cum să crezi că virusul e periculos cînd șeful statului desemnează un premier în carantină, suspect de boală, la fel ca jumătate din cabinet?
Cum să crezi că e groasă cînd ditamai senatorul PNL infectat e azi la terapie intensivă în stare ”foarte gravă”, iar după vreo 2-3 zile se face sănătos ca prin minune, și nici nu a infectat vreunul dintre cei 20-30 de liberali lîngă care a fost în ședința de partid?

Cum să iei în serios niște autorități care nu sunt în stare nici să susțină o conferință de presă de maxim interes pentru popor la ora anunțată, dar nici nu explică de ce vin cu 130 de minute întîrziere?
Cum să iei în serios măsuri precum interzicerea ieșirii din casă, dar numai noaptea, cînd toți românii se buluceau, de regulă, pe străzi, nu-i așa?
Cum să iei în serios niște autorități care se spală pe mîini, de la președinte la premier și vicepremier, lăsînd gestionarea crizei pe mîna unui secretar de stat și a unui ministru incoerent, cu studii la apelul bocancilor și care citește la fel de bine precum scrie Maria Grapini?
Cum să iei în serios niște autorități care scurg în presă măsuri ale grupului de lucru al lui Arafat, apoi declară public că e un fake news, după care revin și admit că e real, dar ”e doar un draft de lucru”?
Niște autorități care par mult mai preocupate de opacizarea activității lor prin ordine tembele de secretizare, decît de rezolvarea situației?

Din păcate, reticența românilor față de măsurile antivirus e răspunsul de-a dreptul firesc la felul în care autoritățile de la noi, indiferent de epocă ori de culoare politică, au tratat asemenea evenimente.
Sobrietatea, competența, puterea exemplului sunt cruciale în asemenea situații.
La noi, lipsesc cam toate trei.
Iar consecințele le vom vedea încă mai dramatic în următoarele zile. (Bogdan Tiberiu Iacob)