CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

De ce nu s-a rupt inca?

0 comentarii / 1701 vizualizări / 19 decembrie 2013

De ce se va rupe curand? S-a mai pus inca o data capacul deasupra oalei USL care fierbe. Dar nu pentru mult timp. Alianta va exploda. Este imposibil sa nu se intample astfel. Iar momentul este aproape. Ce dovada mai buna am putea avea in acest sens, alta decat afirmatiile de ieri ale lui Traian Basescu, ale lui Victor Ponta si, evident, ale lui Crin Antonescu?

Dintre cele trei texte de referinta, cel mai important a fost lansat de liderul PSD. De aceea il voi lasa la sfarsit. Traian Basescu a repetat de cateva ori, cu obstinatie chiar, ca romanii pot sta linistiti, intrucat USL nu se va rupe. O asemenea supozitie, lansata de abilul politician de la Cotroceni, nu poate avea decat un sens real cu totul opus, luand totusi in calcul faptul ca interesul lui Traian Basescu, de a deveni el insusi viitorul lider al opozitiei, il determina sa doreasca si chiar sa actioneze in acest sens, ca USL sa se rupa cat mai tarziu. Astfel incat, pe de o parte, el sa castige timp pentru a se reinventa in noua ipostaza, iar forta PNL si implicit a lui Crin Antonescu sa scada, uzandu-se in scandalurile legate de guvernare.

La randul sau, Crin Antonescu, ironizandu-l pe Victor Ponta in legatura cu faptul ca acesta nu si-ar controla partidul, cand stie foarte bine ca adevarul este diametral opus, nu face altceva decat sa atraga atentia asupra haului care incepe sa creasca intre cei doi lideri politici. Relatiile acestora sunt compromise in mod ireversibil. In rest, pana la oficializarea ruperii USL, se intampla cam ceea ce se intampla intr-o familie inainte sa inceapa negocierile propriu-zise privind separarea bunurilor. Din aceasta perspectiva si numai din aceasta perspectiva, pot fi privite aparentele cedari ale lui Victor Ponta in raport cu Cotroceniul si cu PNL.

De la mare distanta, cel mai elocvent semnal al ruperii si motivelor de rupere USL si al intentiilor viitoare ale PSD a fost dat ieri, seara tarziu, in direct, de catre Victor Ponta. Acesta a explicat pe indelete cum ar trebui sa fie viitorul presedinte. Ca el ar trebui sa fie altfel decat Traian Basescu. Nu un presedinte jucator. Nu un presedinte conflictual. Ci un fel de arbitru. Un personaj moderat. Gata sa faca concesii, chiar compromisuri, dispus sa negocieze de dragul stabilitatii Romaniei cu toate fortele politice. In acelasi timp, in mod la fel de insistent, s-a dat exemplu pe el insusi. Aratand cum a cedat ieri, cum a facut fel de fel de compromisuri atat cu presedintele, cat si cu partenerul liberal pentru a mentine stabilitatea politica. Subtil, si Traian Basescu i-a dat apa la moara, afirmand ca, la randul sau, a ajuns la un compromis cu Victor Ponta in problema accizelor, promulgand Legea bugetului de stat pentru a evita ca la 30 decembrie, in urma tensiunilor din USL si invocand absenteismul din ultima zi a anului, bugetul sa cada. Si odata cu el Guvernul. Si odata cu Guvernul sa se destrame USL.

Interesant, nu? Pai daca asa stau lucrurile si punem cap la cap cele trei afirmatii, rezulta ca Victor Ponta se da pe sine ca exemplu de bun presedinte pentru Romania, astfel incat orice psihanaliza facuta asupra comportamentului sau de ieri ne indica intentia clara a acestuia de a candida. Ori candidatura inseamna ruperea USL. Lui Basescu nu-i convine ca acest eveniment sa se petreaca prea curand. Si atunci dezamorseaza putin situatia, punand in acelasi timp carbuni suplimentari sub oala de presiune. Iar Crin Antonescu intelege intentia ambilor, dar in fata situatiei date nu are incotro si amana momentul. Pentru anul viitor. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998