CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

De ce romanii nu sunt in stare sa faca greva generala

0 comentarii / 1483 vizualizări / 4 iunie 2010

In Romania nu exista riscul ca tara sa fie bulversata de greve deoarece, in tara noastra, nu suntem in stare nici macar sa organizam, ca la carte, o greva generala, avertizeaza sociologul clujean Vasile Dancu. Pe blog-ul propriu, fostul ideolog al PSD dezvolta motivele in virtutea carora romanii nu sunt apti sa puna la cale macar o greva generala cum trebuie.

Sindicatele nu au lideri adevarati
“Primului jurnalist care m-a întrebat de ce s-a fâsâit greva generală i-am răspuns oarecum neserios, aforistic: cum să ne iasă organizarea grevei dacă nu ne iese organizarea muncii, greva este oprirea muncii, iar noi nu prea avem ce să muncim (…) Pentru protest social sau revoltă este nevoie de organizare şi organizatori, sintetic, de lideri. Baronii sindicatelor de astăzi, poate cu mici excepţii, simulează protestul sau greva, de multe ori, îi şantajează pe politicieni mai mult pentru interese personale. Au firme, afaceri la vedere sau ascunse, nu sunt luptători pentru drepturi, mai mult joacă un rol. Sindicatele au puţini membri, au o mică forţă în intreprinderi sau instituţii. Nu avem lideri sindicali de forţă şi încredere, de fapt, avem şefi de sindicate, nu lideri sindicali”, explica Vasile Dancu.

Romanii sunt victimele spaimei ca isi vor pierde locul de munca
Pe de alta parte, enumera sociologul, romanii nu au resursele psihologice si nici resursa increderii in ei insisi, aspecte imperativ necesare in organizarea unui protest social de amploare. Totodata, romanii traiesc cu spaima generala ca, oricand, pot ramane fara locul de munca care le ofera singurele mijloace de trai. “Spaimele generate de pierderea locului de muncă s-au transformat într-un adevarat tabu. M-a şocat faptul că atunci când sunt întrebaţi despre locul de muncă (mulţumire, cum se simt, cum cred că le va merge) 48% din români nu răspund. Le este frică, spun că nu se pricep, că nu este treaba lor. Oamenii nu se simt stăpîni pe destinul lor, nu se simt cu adevărat respectaţi în profesia lor, statutul lor este foarte fragil”, atentioneaza Dancu. (Razvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998