Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun…
Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

Intelectualii – puțini, oricum – nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște…cărți de poezii.

Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul unui, să zicem, Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună…(Dan Ioan Popescu – www.danioanpopescu.ro)