CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9482 RON UP | 1 USD = 4.2041 RON UP | 1 GBP = 5.8091 RON UP

De ce se tem Iohannis si Regele Mihai?

3 comentarii / 3399 vizualizări / 10 septembrie 2015

Două mișcări surpriză s-au petrecut în ultimele zile, avînd ca protagoniști președintele și regele, adică ditamai figurile publice. Ambii au luat decizii neașteptate, în contexte diferite, desigur, luînd opinia publică prin surprindere. Și amîndoi, au făcut-o, mai mult ca sigur, de spaimă.

Casa Regală a României a anunțat, imediat după arestarea primarului Sorin Oprescu, că îi retrage calitatea de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofiţer, un gest destul de greu de înțeles, atît timp cît omul nici măcar nu a fost trimis în judecată, darmite condamnat.
Cam în același timp, președintele Iohannis a anunțat că România nu e dispusă să joace cum îi cîntă UE, cu Germania în frunte, drept pentru care va accepta fix 1.685 de refugiați, indiferent ce s-ar decide la Bruxelles. Cum, la Bruxelles s-a decis altfel, adică de vreo patru ori mai mult, Iohannis a ieșit din nou la rampă, anunțînd fără să clipească decizia de a rămîne pe poziții, astfel că reprezentantul României va vota împotriva acestei decizii, la reuniunea programată la nivel înalt pe 14 septembrie.

Iohannis înfruntă astfel, exact țara sa suflet, Germania, cea care se prezintă, în ultima vreme, drept mama refugiaților și recomandă călduros tuturor statelor să-i primească pe arabi cu pîine și sare, ba chiar cu ciocolată extrafină, dacă se poate.

Ce l-o fi apucat pe Rege, știute fiind relațiile mai mult decît cordiale dintre Casa Regală și primarul Oprescu, cel care i-a făcut fostului suveran o piață și o statuie de bronz?
Dar pe Iohannis, apendicele dîmbovițean al Angelei Merkel?

În opinia noastră, răspunsul e, în ambele cazuri, frica.
Frica de opinia publică.

În primul caz, Casa Regală a intuit corect că a lăsa cazul Oprescu să avanseze mai mult, să zicem pînă la punctul trimiterii în judecată, mai înainte de a-i retrage decorația, ar fi readus în mintea colectivă cazul recent al prințului Nicolae, cel dezmoștenit în numele unui așa-zis comportament nepotrivit pe care, însă, nu l-a sesizat încă nimeni. Vrînd-nevrînd, suveranul a trebuit să taie în carne vie, pentru a arăta un minim de consecvență. Excluderea principelui a costat mai scump decît se estima. Ea a prăbușit zdravăn familia regală în simpatia monarhiștilor; a alimenta iar, indirect, scandalul respectiv, ar fi fost de-a dreptul sinucigaș.

În cel de al doilea caz, Iohannis este împins de la spate de alt gen de temere: că va fi sufocat rapid, în sondaje, de către predecesorul său, Traian Băsescu, cel care, profitînd de năuceala politicienilor autohtoni, a monopolizat, practic, tema luptei contra refugiaților. Conform ultimelor informații neoficiale, Băsescu e în creștere spectaculoasă în sondaje, din acest motiv, în timp ce Iohannis, oricum, are trendul exact invers.
Știind, din experiența trecutului, că și președintele Emil Constantinescu s-a prăbușit în sondaje după ce a luat o decizie corectă politic, din punct de vedere al Occidentului, dar dezavuată profund de români – cea de drept de survol pentru avioanele NATO ca să bombardeze Iugoslavia – Iohannis a realizat că nu are altă soluție decît să înfrunte fățiș chestiunea refugiaților.

Și, indirect, pe madam Merkel.
O decizie care i-ar putea readuce puncte reale de simpatie în sondaje, și într-un moment cînd chiar are nevoie. Desigur, asta dacă se va dovedi ferm pînă la capăt. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

foto.romanialibera.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

3 Comentarii

  1. sondaje neoficiale, auzi! bti, esti penibil cu parturile astea pe care le dai. baselu nu creste in niciun sondaj

  2. […] sursa: inpolitics.ro […]

  3. […] sursa: inpolitics.ro […]

Scrie un răspuns la Bogdan Tiberiu Iacob | De ce se tem Iohannis și Regele Mihai? | Nasul.tv Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *