CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

De ce sunt carati primarii Opozitiei la DNA in cazul Diaconescu

0 comentarii / 1908 vizualizări / 25 iunie 2010

Cazul jurnalistului Dan Diaconescu îmbracă forme oarecum ciudate după ce, azi, trei primari bucureșteni au fost convocați la DNA pentru a da declarații, iar unul deja a făcut-o. Întîmplător sau nu, cei trei sunt primari care nu aparțin actualei puteri.

Sorin Oprescu a fost chemat azi de procurori la DNA pentru a da declarații, în calitate de martor, în cazul Dan Diaconescu. Pentru zilele următoare au fost chemați și primarii de sector Andrei Chiliman și Marian Vanghelie. Chiliman a declarat presei, în această seară, că nu înțelege de ce e chemat la DNA în condițiile în care nu a mai vorbit de luni de zile cu Diaconescu și nici pe la OTV nu prea a mai fost. La mijloc, din primele informații scurse, în special după audierea lui Oprescu, ar fi o înregistrare aflată în posesia procurorilor, în care Diaconescu spune unui interlocutor că ”a vorbit cu primarul”. Sorin Oprescu a spus chiar el, la ieşire, că a fost întrebat de procurori în legătură cu o referire făcută de Dan Diaconescu într-o discuţie telefonică, în care patronul OTV era întrebat de interlocutor dacă „a vorbit cu primarul”. „Ei bine, uite că nu sunt eu primarul”, a spus edilul. Una peste alta, ideea ar fi că procurorii vor să afle dacă e vorba de primarul arădean care l-a denunțat pe Diaconescu pentru șantaj, numai că, în realitate, lucrurile nu stau deloc așa, mai ales că, după acest raționament, procurorii ar trebui să cheme toți primarii din țară la audieri. În realitate, din informațiile Inpolitics, înregistrarea respectivă, care datează de anul trecut, este a unei convorbiri dintre Dan Diaconescu și soția sa, în care aceasta îl întreabă dacă a rezolvat problema cu un nou sediu pentru OTV, iar acesta îi răspunde că a vorbit cu un primar să îl ajute, fără să îi dea numele. Ulterior, cum se știe, Diaconescu s-a mutat într-un sediu aparținînd afaceristului imobiliar Marius Locic, după ce un alt sediu, pregătit în Băneasa, a ars într-un incendiu.

Marea întrebare este de ce sunt atît de curioși procurorii să afle cu ce edil bucureștean a vorbit Diaconescu pentru un nou sediu, faptul că sunt convocați doar primari ai opoziției putînd fi explicat lesne prin aceea că edilii puterii au fost deja chestionați mai lesne, pe firul scurt. Cumva, arestarea lui Diaconescu să fie un prim pas pe drumul către prinderea unui pește mult mai mare? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998