CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9490 RON DOWN | 1 USD = 4.2218 RON DOWN | 1 GBP = 5.7704 RON UP

Decizie luată de SUA, care aruncă lumea în haos

1 comentariu / 972 vizualizări / 4 august 2021

Pe bună dreptate, Guvernul de la Ankara atrage atenția că o decizie luată chiar acum de către Casa Albă poate arunca în haos o regiune întinsă a globului, și așa destul de instabilă. Invocând motive umanitare, Joe Biden a hotărât ca Statele Unite să acorde refugiu cetățenilor afgani care se tem de talibani. De talibanii tot afgani. Urmează fără îndoială un transfer masiv de populație. Iar primul impact îl vor suporta statele din jurul Afganistanului. Pe care nimeni nu le-a întrebat înainte, dacă sunt sau nu dispuse la acest sacrificiu.
În urmă cu aproape 20 de ani, la 11 septembrie 2001, un fost asociat politic, militar și de afaceri al Statelor Unite, Osama bin Laden, a orchestrat de undeva de pe teritoriul Afganistanului un atac de tip terorist asupra Statelor Unite. Acest atac s-a soldat cu prăbușirea blocurilor de la World Trade Center din New York, cu lovirea unei aripi a Pentagonului, cu prăbușirea unor avioane și cu moartea a mii de cetățeni americani. Statele Unite au decis să riposteze. Dar în ce fel?
Chiar a doua zi, într-un editorial pe care l-am publicat în ziarul „Ziua”, mi-am exprimat opinia că, după acest atac, lumea s-ar putea schimba. Statele Unite aveau posibilitatea să declanșeze un război asimetric împotriva tuturor organizațiilor teroriste din lume și în special împotriva celei conduse de Osama bin Laden, al-Qaida, să-i vâneze pe teroriști pe întreg mapamondul, să-i captureze rând pe rând și să restabilează din această perspectivă echilibrul din ce în ce mai deranjant al lumii. Sau, așa cum m-am exprimat fără ocolișuri, să utilizeze acest grav atentat pentru a lovi state și popoare și pentru a-și lărgi astfel sferele de influență geopolitică și economică. Război asimetric sau război simetric, mascat sub forma unui război asimetric?
Administrația Bush a ales cea de-a doua cale. Și astfel, rând pe rând, în numele luptei împotriva terorismului, armata Statelor Unite a luat cu asalt mai întâi Afganistanul și apoi Irakul. În timp ce forțele armate ale unor state din nucleul dur al Uniunii Europene, cu susținerea americană, au invadat Libia. După care o uriașă zonă geografică s-a inflamat.
Nu numai că teorismul în lume nu a fost inhibat, și cu atât mai puțin stârpit, dar s-au creat condițiile răspândirii lui, cu o repeziciune uimitoare, practic pe întreg mapamondul. În Irak, sub Saddam Hussein, nu au existat organizații și mișcări teroriste. După invazia americană în Irak, acestea au proliferat. Și, în aceste condiții, fără a mai intra în alte detalii, a fost creat statul islamic și a fost declanșat carnagiul din Siria, care a generat unul dintre cele mai explozive și dramatice exoduri de populație, a căror undă de șoc a lovit din plin Turcia și Europa.
Lunga introducere de mai sus are un singur scop. Acela de a explica de ce situația în lume s-a complicat foarte mult și de ce decizia luată acum de Casa Albă ne poate aduce pe toți într-o situație fără precedent. Atât în Irak, cât și în Afganistan, după aproape 20 de ani de lupte, la care au participat, asumându-și sacrificii omenești, și militarii români, rezultatul concret este egal cu zero. Mult trâmbițatele valori ale democrației occidentale nu au putut fi implementate în mod real în cele două state. Sub presiunea armată, au fost instalate guverne marionetă, care nu dispun de o susținere reală, și care odată ce trupele aliate părăsesc aceste state cu coada între picioare, se prăbușesc și ele. Talibanii sunt pe cai mari.
Talibanii din Afganistan, antrenați și înarmați cândva de forțele speciale ale Statelor Unite, pentru a lupta împotriva ocupației sovietice, un actor activ la acea dată fiind însuși Osama bin Laden, care, între altele, a fost partener al Statelor Unite în proiectul Iridium al telefoniei prin satelit, dar și în construirea unor obiective, în special militare, s-au confruntat mai recent cu ocupația americană, la care au participat și aliați ai Statelor Unite, între care și România. Aliații au decis să-și retragă forțele militare, talibanii sunt din nou pe cai mari, iar, în timp ce regimul marionetă se prăbușește, luptătorii afgani își iau revanșa. Au început prin a-i decapita pe concetățenii lor, care nu au făcut altceva decât să le asigure trupelor de ocupație servicii de traducere. Răzbunarea se generalizează asupra tuturor afganilor care, într-un fel sau altul, au cooperat cu trupele de ocupație. Și, conform unei îndelungate tradiții, repercusiunile se extind și asupra familiilor acestora. Sentimentele de nesiguranță au fost înlocuite de o reală stare de panică.
În aceste condiții, simțindu-se responsabil față de situația creată, față de dramele generate și mai ales față de previzibilele drame ulterioare, responsabilii de la Casa Albă au decis să-și asume din motive umanitare o uriașă povară. Și anume să permită relocarea pe teritoriul Statelor Unite a tuturor cetățenilor afgani care se simt persecutați de noul regim pe cale de a se instaura, a căror viață se află într-un real pericol. Teoretic, este vorba de milioane de persoane. Nimeni nu a putut calcula proporțiile acestui dezastru umanitar.
Este un gest cu adevărat generos. În esența lui. Atâta doar că, așa cum a fost concepută această operațiune de către Casa Albă, ea se va transforma fără doar și poate fie într-o brambureală fără precedent, cu consecințe nefaste pentru multe state, fie într-o tragedie și mai mare. În definitiv, Statele Unite aveau și au capacitatea de a crea un pod aerian umanitar fără precedent în istorie, care să asigure relocarea în propriul teritoriu a milioanelor de afgani care vor dori să se refugieze.
Dar Casa Albă a ales o cu totul și cu totul altă strategie. Fără a-și consulta omologii din alte state, peste capul acestora, Joe Biden și oficialii de la Casa Albă au anunțat pur și simplu că refugiații vor putea părăsi teritoriul Afganistanului, refugiindu-se temporar în Turcia și în Pakistan și tranzitând, acolo unde va fi necesar, Iranul. Între Statele Unite și Iran există nu relații de colaboare, ci de ostilitate. Iranul este supus unor sancțiuni foarte dure din partea Statelor Unite. Iar acum, fără ca autoritățile de la Teheran să fie consultate, Joe Biden anunță pur și simplu că Iranul va trebui să permită tranzitul către Turcia a sutelor de mii de familii care se vor refugia acolo. Fără să consulte Ankara, Casa Albă anunță că acei refugiați cu destinația Statele Unite vor trebui să fie carantinați în Turcia, pentru o perioadă lungă, de peste un an, până când vor primi aprobarea de a se stabili pe teritoriul american. Dar Turcia, așa cum corect atrage atenția Guvernul de la Ankara, are deja în grijă pe teritoriul său circa patru milioane de refugiați. refugiați ai altor războaie, făcute tot în numele implementării setului de valori ai lumii occidentale în zone ale lumii neoccidentale. Și, evident, Ankara refuză. În timp ce liderii de la Teheran nici măcar nu au catadicsit să răspundă provocării lansate de Casa Albă. Al treilea stat vizat este Pakistanul. Pakistanul, care i-a acordat adăpost lui Osama bin Laden, unde acesta a fost ucis de trupele de comando americane, același Pakistan care a protestat cu acea ocazie pentru faptul că i-a fost violată suveranitatea și că pe teritoriul său au pătruns, neautorizați fiind, militari americani.
Astăzi suntem într-o situație mult mai complicată decât eram ieri. Ca urmare a deciziei arbitrare a Statelor Unite. Iar această decizie a fost luată alandala, așa cum a fost luată, dintr-un singur motiv. De natură psihologică. Statele Unite se consideră a fi jandarmul lumii. Puterea care, în mod arbitrar, le poate dicta celorlalte puteri ce să facă și ce să nu facă. Nu ar fi fost mai simplu, mai normal, mai eficient ca, înainte de a lua această decizie, în esența ei de natura umanitară, Casa Albă să se fi consultat cu toate statele aliate sau nealiate care, în mod direct sau indirect, vor fi implicate în acest uriaș și dramatic transfer de populație? Poate că, fiind consultate, aceste state ar fi consimțit să pună fiecare umărul, pentru a încerca să repare ceea ce mai poate fi reparat. Se anunță o nouă dramă de proporții globale, care va lovi, într-un fel sau altul, întreg mapamondul. (Sorin Roșca Stănescu)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Pai de cand asta cu altzheimer decide ce trebuie sa faca niste state independente si suverane? Ca Iran, Turcia si Pakistan chiar sunt suverane, nu colonii? El zice, el aude, ceilalti isi vad de treaba. Si de cand altii trebuie sa repare stricaciunile facute de americani? S-au bagat in troaca, sa-i manance porcii.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *