CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Decizie pe sest: Guvernul Boc arunca in aer facturile de curent de la 1 ianuarie

0 comentarii / 1892 vizualizări / 17 decembrie 2010

O hotărîre de guvern luată pe 2 decembrie de cabinetul Boc și ținută aproape deplin sub tăcere va avea un impact devastator, curînd, asupra buzunarelor românilor, sub forma unei creșteri importante a facturii de curent, în plină iarnă.

La începutul acestei luni, guvernul Boc a decis, printr-o HG, majorarea cu 400% (!!!), pînă la 1,1 lei/1000 mc, a redevenței plătite pentru așa-numitele ape uzinate (precum cele care pun hidrocentralele în funcțiune) administrației naționale ”Apele Române” de către marii producători din domeniul energetic, în frunte cu Hidrolectrica. Hotărîrea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 decembrie și anunțată public de conducerea Hidrolectrica după cîteva zile.

Astfel, costul de producţie al Hidroelectrica se va scumpi cu aproximativ 9%, influenţă pe care compania va solicita să-i fie recunoscută în tarifele aprobate de ANRE pentru 2011. O creștere foarte importantă, care se va regăsi, deci, într-o formă sau alta, în facturile de curent achitate de consumatorii români, de la 1 ianuarie. Și mai grav este că guvernul Boc nu a făcut deloc valuri pe această temă, aplicînd, mai degrabă, o strategie guvernamentală veche, potrivit căreia perioada sărbătorilor de iarnă e optimă pentru luat decizii cu cîntec, dat fiind că atenția românilor e îndreptată, în general, spre alte subiecte.

De departe cel mai grav lucru, însă, e faptul că de pe HG lipsește exact semnătura Ministerului Economiei, autoritatea cea mai importantă în domeniul energetic. De fapt, povestea pare a fi o afacere udemeristă 100%, dacă ne gîndim că atîta administrația ”Apele Române”, cît și ministerul Mediului, care o păstorește, sunt în parohia UDMR.

Deputatul PSD Iulian Iancu, fost secretar de stat la ministerul Economiei, avertizează, într-o declarație dată Inpolitics, că asistăm la o decizie fără precedent, al cărei impact e greu de cuantificat: ”E vorba de o majorare de taxe aplicată, de fapt, fiecărui cetățean, la un nivel de 400% și asta într-un moment de apogeu al crizei și în miez de iarnă. Peste toate, e vorba de o decizie trecută prin ușa din dos, dacă mă pot exprima astfel, pentru că, deși măsura vizează mari operatori în energie precum Hidrolectrica, Nuclearelectrica, producătorii de energie cu gaze, producătorii de gaze naturale șamd, tocmai ministerul Economiei nu a fost consultat în privința acestei hotărîri. Ministerul nu este co-semnatar al HG, nu a existat un studiu de impact asupra eficienței în producție șamd. Este o afacere strict între ministerul Mediului și cel al Finanțelor, o nouă modalitate de a se mai scoate niște bani din buzunarul populației, și așa adusă la limita sărăciei”. Deputatul mai spune că această decizie abuzivă va avea efecte severe pe termen mediu și lung și demonstrează lipsa responsabilității din partea actualilor guvernanți. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998