Andrei Marga a fluierat în biserică. Dacă și numai dacă modul în care s-a coalizat lumea euroatlantică pentru a sancționa războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina poate fi imaginat ca un fapt sacrosant. Ca o biserică. În România, scriitorul, filozoful și politologul Andrei Marga este pus la zid. De te miri cine. Dar și de ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Sau de istoricul Adrian Cioroianu. Sau de Teodor Baconschi. Iar din Ucraina, prin intermediul Ambasadei acesteia la București, este lansată chiar o amenințare cu un dosar penal și o pușcărie. Are vreun rost să-l ciuruim pe Marga? Este drept așa?
Care este provocarea reală? Căzut într-o capcană întinsă sau nu, Vladimir Putin și-a exercitat liberul arbitru și puterea de tip discreționar de care beneficiază în Federația Rusă, pentru a dezlănțui un sângeros război de agresiune împotriva Ucrainei. Pe care-l numește „operațiune militară specială”. Pretextul îl reprezintă situația populației rusofone din Peninsula Crimeea și apoi din Donbas, care ar fi fost persecutată de autoritățile de la Kiev, precum și existența unor grupări naționalist-extremiste în Ucraina, pe care șeful de la Kremlin le taxează drept organizații naziste, protejate de Kiev. Teoretic, pretextele pot fi bune, dar agresiunea în sine, corect denumită astfel de mai toate statele lumii, trebuie să fie și este condamnată. Prin urmare, România, care face parte din Uniunea Europeană și din rândul statelor NATO, adoptă în mod oficial o politică de solidarizare cu Ucraina și își oferă în acest scop cu generozitate atât poziția geostrategică extrem de importantă la Marea Neagră și pe flancul sud-estic NATO, cât și ajutorul umanitar acordat nenumăraților refugiați de război. Sunt circumstanțe obiective, care ne determină să procedăm așa și nu altfel și să ne asumăm o serie întreagă de sacrificii.
Din perspectiva de mai sus, nu este desigur oportună punerea în acest moment pe tapet a necesității ca Ucraina, un stat despre care Marga spune că are „frontiere nefirești”, să restituie teritorii care, de drept, adică conform dreptului internațional în sensul larg al cuvântului, nu îi aparțin. Cum este situația Transcarpatiei, Galiției, Bucovinei, Donbasului și Crimeei. Aceasta este însă o logică politică, raportată la circumstanțele extrem de grave și de periculoase ale războiului de agresiune declanșat și purtat de Federația Rusă. Andrei Marga însă a vorbit dintr-o altă perspectivă. Dintr-o perpectivă istorică. Dar și dintr-o perspectivă morală. Acest cărturar, unul dintre cei mai importanți pe care-i are România, laureat al premiului Herder, vorbitor de limbă germană, cum scria Bogdan Tiberiu Iacob, mai bun decât Klaus Iohannis, fost ministru reformator al Educației, fost ministru de Externe al României într-o perioadă extrem de grea, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior românești, și-a permis să gândească și să se pronunțe dintr-o altă perspectivă decât cea dictată de conjunctura extrem de complicată. Dacă nu care cumva explozivă. A spus ceea ce de fapt gândim toți cei care am studiat cât de cât istoria României. Și de dragul de a susține adevărul, Andrei Marga și-a asumat și prețul. Iar prețul este că afirmațiile sale, deși reale, deși în totalitate acoperite prin informațiile pe care ni le oferă știința istoriei, sunt sancționate. Dar nu sunt sancționate pentru că nu ar fi adevărate. Ci pentru că sunt inoportune.
Sunt două lumi paralele. O lume pragmatică, uneori extrem de cinică, care creează principalul curent de opinie și de atitudine în lumea euroatlantică în raport cu războiul din Ucraina. Și o lume științifică, a oamenilor predispuși să acorde întâietate criteriilor morale, care, iată, este reprezentată de către Andrei Marga. Nu este rău, ci este bine. Faptul că există o diversitate de viziuni, de poziționări, de raționamente vizând aceste evenimente, care schimbă sub ochii noștri ordinea mondială. Indiferent pentru ce strategii optăm ca stat pe termen scurt, mediu și lung, avem nu numai dreptul, ci și obligația de a menține și proteja spațiul necesar exprimării tuturor opiniilor și punerii pe tapet a tuturor informațiilor disponibile. Din această perspectivă, Andrei Marga nu a greșit. Din acestă perspectivă greșesc toți cei care încearcă să-i închidă gura.
Scandalul creat, căci, iată, acum scânteia a devenit vâlvătaie, iar peste vâlvătaie toarnă unii și alții benzină, a generat și reacții absolut condamnabile. Cum este posibil ca reprezentantul diplomatic al unui stat, pe care România îl ajută în mod activ, făcând mari sacrificii și asumându-și riscuri pe măsură, mă refer la ambasadorul Ucrainei la București, să-și permită să amenințe un cetățean al statului român cu pușcăria? Și cum este posibil ca primul-ministru, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, să nu reacționeze? Să admitem că Andrei Marga a înjurat în biserică. Să admitem că acesta ar fi comis un sacrilegiu. Să admitem că afirmațiile lui au dat apă la moară propagandei Kremlinului. Și, în paranteză fie spus, au dat. Să admitem că asemenea afirmații ar putea demobiliza și dezorienta frontul antirusesc. Putem să admitem toate cele de mai sus și încă multe altele, numai că acum asistăm la ceva infinit mai grav. La o cenzurare brutală nu numai din interiorul României, ci și din exteriorul ei, a dreptului la opinie. Și asta în condițiile în care cel acuzat că a fluierat în biserică este un savant român.
Niciun personaj cât de cât relevant, cu capul pe umeri, nu cred că ar putea ajunge la concluzia că eu unul sunt putinist. Că eu unul sunt anti-NATO. Că eu unul aș dori în vreun fel ca Federația Rusă să câștige acest război. Dimpotrivă. Am făcut și fac tot ce pot, utilizându-mi abilitățile pe care le am, pentru a condamna Moscova și pentru a condamna regimul Putin pentru agresiunea dezlănțuită. Asta nu mă împiedică însă să-mi exprim dezacordul, ca să dau un singur exemplu, față de intenția Uniunii Europene de a retrage dreptul de viză al cetățenilor ruși, fapt care deja s-a concretizat în câteva state. Sau să nu îmi exprim dezacordul cu deciziile unor state de a nu mai promova literatura, muzica, teatrul și în general cultura Rusiei. Sunt excese pe care le condamn. În felul lui, la nivelul lui, utilizându-și propriile instrumente culturale și etice, la o cu totul altă dimensiune, cărturarul Andrei Marga face același lucru. Nu l-am auzit aplaudând invazia Rusiei. E corect sau nu? Degeaba îl mitraliați pe Andrei Marga! Efectul va fi de bumerang!