Deputat PSD, acuzații bombă: În incendiul de la Satu Mare a ars gunoi importat ilegal din Austria
0 comentarii / 2632 vizualizări / 12 iulie 2024
Deputatul PSD Radu Cristescu formulează acuzații grave în urma incendiului devastator de ieri, de la Satu Mare, care a cuprins un depozit uriaș și a fost nevoie de aproape 24 de ore de luptă a pompierilor pentru a fi stins. Cristescu spune că în depozit au ars deșeuri aduse ilegal din Austria de către o firmă autohtonă, totul sub ochii binevoitori ai autorităților.
”Am avut ieri cel mai mare incendiu din istoria orașului Satu Mare, soldat inclusiv cu victime umane, la un depozit de 3000 de metri pătrați, adică mai mare decât jumătate de teren de fotbal.
Ce a ars?
Vă spun eu ce nu o să auziți de la alții: a ars gunoi adus ilegal din Austria, de către o firmă maghiară cu mari probleme de funcționare legală.
De 4 ani, de când sunt parlamentar al României și deputat de Satu Mare, atrag atenția asupra caracatiței mafiote udemeriste de la nivelul primăriei, al consiliului județean și al grupurilor de interese care gravitează în jurul lor, mufate puternic la banul public!
Dar, de data asta, faptele sunt extrem de grave!
Mai mulți oameni, inclusiv pompieri, au ajuns în spital după lupta cu flăcările uriașe, care au asfixiat, efectiv, orașul. Puteau fi mult mai multe victime, după un incendiu care a durat aproape o zi întreagă pînă a fost stins.
Firma al cărei depozit a ars, Mondorek, deținută de patroni de etnie maghiară, mai exact Nagy, Pereni și Barta Attila ( CBA ), aduce gunoi din Austria prin Vama Petea, îl descarcă în depozitul care a ars, sortează gunoiul, pe care îl duc la Doba și rețin materialele reciclabile, carton, plastic și altele!
Da, prin Punctul de trecere a frontierei de Stat , Petea !!!
În Austria, prețul de depozitare a tonei de gunoi costă între 200 și 300 de euro, iar la Doba doar 26,5 euro. Vă dați seama ce pleașcă pe capul austriecilor, care, atenție, plătesc firmei sătmărene cu bani gheață!
ATENTIE! Firma Mondorek nu detine autorizație pentru activități de salubrizare și nici autorizație ISU!
Ceea.ce se întâmplă la Satu Mare devine deja o problemă de Siguranță Națională!
Corupția arde și ucide la Satu Mare! Trag acest semnal de alarmă în atenția Parchetului General și a SRI! Mafia transpartinică din Satu Mare, condusă de UDMR, trebuie lichidată o dată pentru totdeauna.
Concluzia: Asemenea ilegalități nu se pot face decât cu complicitatea autorităților!” a scris deputatul pe Facebook. (B.T.I.)