CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Deputat PSD, apel către șoferii bucureșteni: Stați în case cînd circulă nesimțitul de Țiriac!

0 comentarii / 3631 vizualizări / 16 februarie 2024

”Solicitare către șoferii bucureșteni: stați în case cînd circulă Țiriac!
Rugăminte mare pentru Ion Țiriac și pentru nesimțitul antemergător din Range Roverul care, pe jumatate ieșit pe geam, face semne disperate șoferilor cu paleta reflectorizantă să oprească mașinile cînd trece Lady Godiva – Țiriac. Să anunțe bucureștenii ora și traseul când trece miliardarul cu grade care și-a însutit averea în România după revoluție, ca orice ”diasporean” care venea cu o sută de mărci în buzunare și multe promisiuni și cumpăra o fabrică! Înțeleg că omul e supărat foc că a făcut cu maşina de acasă până la Ateneul Român o oră și jumătate, răstimp în care mai putea face niște milioane în business” a scris pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.

”Sau poate e mai simplu să îi rog pe bucureșteni să urmărească, eventual pe Waze, convoiul mustăciosului imperial și să stea în case pînă trece omu’ cu limuzina spre restaurant, nu de alta, dar să nu i se răcească icrele negre!
Ne cerem scuze, domnule colonel (general, mareșal?) Țiriac că îndrăznim să ieșim cu mașini – altele decît Rolls sau Bentley – în oraș când dumneavoastră vă grăbiți la varii recepții de miliardari. Ne cerem scuze, nesimțit bătrîn și infatuat ce sunteți!…” mai scrie deputatul.
Reamintim că Ion Țiriac a șocat recent cu declarația că românii au prea mulți bani de își permit să sufoce orașul cu mașini, astfel încît magnatul să fie nevoit facă o oră și jumătate în traficul bucureștean. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998