Mulțumită Grupului pentru Investigații Politice, românii au aflat ieri, cu oarece surprindere, că unul dintre reformatorii morali ai liberalismului, în prezent la PDL, fostul ministru Valeriu Stoica, a fost un comunist de frunte, căruia numai revoluția i-a întrerupt o carieră excepțională în statul ceaușist. Numai că, după cum veți vedea, dezvăluirile ONG-ului lui Ciuvică lovesc zdravăn, indirect, și în altă personalitate de prim rang a liberalismului, Dinu Patriciu, care poate fi acuzat, de acum, de duplicitate maximă, dacă ne raportăm la celebrul său discurs anti-comunist de după 1989.

Biografia secretă a lui Valeriu Stoica, despre care liberalul nu a suflat un cuvințel în ultimii 20 de ani, include, pe lîngă numeroase funcții în UTC și PCR, un episod petrecut între anii 1974-76, cînd Stoica a fost coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”. Altfel spus, era omul care se ocupa cu tîmpirea ideologică a tinerelor vlăstare studențești, cu organizarea de acțiuni specifice etc, probabil unul dintre cele mai detestate personaje, în general, în mediile universitare.
Exact în acea perioadă, la institutul de arhitectură, care nu era una dintre marile instituții universitare ale țării, în raport cu fabricile de ingineri spre exemplu, studia de zor tînărul Dinu Patriciu. E imposibil, deci, ca Patriciu și Stoica să nu fi intrat în contact, ori ca liderul comunist să nu fi fost remarcat măcar de la distanță de către tînărul student.

15 ani mai tîrziu, în iulie 1990, Patriciu rupe o felie din nou înființatul PNL și formează PNL-Aripa Tînără, iar doi ani mai tîrziu, în noiembrie 1992, se anunță crearea Grupului pentru reformă morală și politică din PNL, printre inițiatori aflîndu-se Valeriu Stoica și Radu Stroe, care sunt excluși din partid din acest motiv.

În februarie 1993, partidul lui Patriciu fuzionează cu Grupul pentru reformă morală a lui Stoica și cu un grup din PNLCD și formează PL’93, partid finanțat și controlat de actualul mogul, care rezistă pe piață pînă în 1998, cînd e absorbit de PNL.

Marea întrebare: cum se împăca discursul profund anti-comunist din anii 90 al lui Dinu Patriciu cu decizia de a-și întări partidul cu un personaj care își aroga dreptul de reformator moral al PNL, după bogata experiență de ideolog comunist, de spălător de creiere universitare în spiritul directivelor PCR? Și care era decorat cu una dintre cele mai înalte distincții ale regimului, pentru meritele sale, ”Medalia aniversară 23 august 1944”?

Să nu îl fi recunoscut Patriciu, în 1993, pe tînărul peltic de odinioară? Exclus categoric; chiar dacă îl uita el, s-ar fi găsit destui foști colegi care să îl avertizeze. Mult mai probabil e că Patriciu știa perfect ce hram poartă Valeriu Stoica, dar a tăcut mîlc și a fraternizat lejer cu fostul comunist, în numele intereselor de moment. O atitudine ”tolerantă”, care contrastează vizibil, am spune noi, cu vehemența concedierii recente a lui Ioan Groșan din redacția ”Adevărul” pentru vina de a fi turnat la Securitate. O vină, poate, mult mai măruntă decît cea pentru cariera strălucită de ideolog pecerist a lui Stoica.

Relativ recent, într-un interviu, Patriciu declara „În tinereţe, am fost obligat să învăţ marxism-leninism şi îmi aduc aminte că armele unui comunist erau calomnia, teoria conspiraţiei şi lupta de clasă”. O amintire care, iată, nu l-a împiedicat să fraternizeze politic și moral exact cu cel care deținea și folosea armele sus-pomenite. (Bogdan Tiberiu Iacob)