Sistemul penal românesc a fost supus în ultimii ani unei modernizări de concepţie, dar ne putem întreba dacă inovaţiile sunt pe deplin adecvate, se întreabă postul Deutsche Welle într-un comentariu recent, în care analizează, între altele, mîndria stranie cu care unii corupți români își flutură cătușele, ca pe o mare ispravă.

”Impresia pe care o ai privindu-i pe inculpaţii de ultimă oră este că nu iau lucrurile în serios. ”Îi puteţi pune cătuşe Elenei Udrea, dar nu puteţi pune cătuşe adevărului”, a spus, teatral, vedeta vechiului regim. Dar e posibil ca grandilocvenţa aceasta parodică să fie cât se poate de ”serioasă”. Acuzaţii de azi, figuri de prim plan ale scenei publice, îşi joacă ultima carte, transformând umilirea publică în contrariul ei. Cătuşele nu mai semnifică penitenţa, ci gloria persecutatului. Este posibil ca un om care a jucat tot timpul cartea imaginii (politica democratică se face la televizor) să mizeze în ultima clipă tot pe imagine şi pe forţa ei de iluzionare.
În teorie, umilirea publică (cătuşele, ridicarea cu forţa etc) are rostul de a descuraja o infracţiune viitoare şi de a-l readuce pe vinovat în limitele unei conduite legale. Cu condiţia însă ca omul în cauză să resimtă ruşine. Căci dacă acuzatul afişează superbia unui prizonier de război, a unui patriot învins de duşmani, întreaga mizanscenă a umilirii îşi pierde eficacitatea. Ruşinea este ceva mai greu de analizat, dar este clar că ea presupune valori pe care, în sinea lui, şi cel incriminat le recunoaşte. Paradoxal, omul ruşinat este de fapt un om, în esenţă, moral” scrie D.W. Mai multe aici.