CURS VALUTAR

Deutsche Welle – teorie incendiara privind legea gratierii

10 comentarii / 41237 vizualizări / 20 ianuarie 2017

Analiștii Deutsche Welle lansează la apă o ipoteză extrem de interesantă legată de opoziția feroce a sistemului judiciar autohton față de adoptarea unei legi a grațierii. Potrivit acestora, eliberarea fie și a unui singur politician dintre cei condamnați în ultimul ani pentru acte de corupție i-ar diminua sistemului capacitatea de a influența cursul politicii interne. În plus, remarcă D.W., e curios că adversarii din stradă ai grațierii par să aibă o problemă în raport cu o conducere exercitată de un politician ca Liviu Dragnea, dar nu și cu cea a unuia ca Florian Coldea, ceea ce reprezintă o tristă ”scufundare în cinism”.

”Îndoiala care s-a iscat în privința oamenilor de la vârful mecanismului judiciar a amplificat contestațiile. Iar tentativele de a-i salva, cu totul spectaculoase și în cele din urmă ridicole, nu au făcut decât să confirme bănuielile și să ridice contestațiile la pătrat. Mai sunt și aceia care continuă să-i apere cu un soi de încredere ”religioasă”, ceea ce explică în parte și dramatismul tonului în recentele luări de poziție. Dar ambianța aceasta de război civil care ne înconjoară de câteva zile nu ar putea fi cu adevărat explicată decât prin voința ”mecanismului judiciar” de a-și păstra redutele cucerite. Ca să nu piardă teren, este necesar ca legea grațierii să nu treacă, să fie, într-un fel sau altul, stopată. Eliberarea fie și a unui singur politician dintre cei condamnați în ultimul ani pentru acte de corupție i-ar diminua capacitatea de a influența cursul politicii interne.
O veche militantă pentru libertățile civile, care în mod cert nu este ”aliniată”, spunea la un post de televiziune că manifestațiile surprinzător de ample și de prompte din seara de miercuri vor fi fost organizate de un serviciu secret. Nu sinceritatea participanților ar fi de pus la îndoială, spunea ea, ci capacitatea de mobilizare a societății civile, care nu ar fi reușit să adune atâția oameni într-un timp atât de scurt. Mulți au râs de extravangața acestei ipoteze, dar faptul însuși că a putut fi formulată public e semnificativ, căci ne arată cât de gravă este situația și cât de mult s-au extins suspiciunile. Ele au depășit cu mult aliniamentele partizane, ceea ce explică și rezultatul de la ultimile alegeri, inclusiv absenteismul masiv.
Ambianța devine tot mai tulbure și mai încărcată de contradicții. E decepționant bunăoară că manifestantii care protestează în piețele publice declară că nu vor cu niciun chip ”să fie conduși de hoții lui Dragnea”, dar, deși nu o spun, lasă să se înțeleagă că s-ar mulțumi să fie conduși de un general Coldea. Asta sugerează, în mod regretabil, că exigența privitoare la integritate e doar un subterfugiu și că, în loc să asistăm la o regenerare etică a vieții publice, ne vom scufunda tot mai mult în cinism” scrie D.W.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

10 Comentarii

  1. Moralitatea absoluta nu exista!
    Din dorinta de a avea impresia ca traim intr’o tara mai decenta suntem dispusi sa acceptam cea mai mica dintre mizeriile care ni se baga pe gat.
    E o chestiune de natura umana, la fel ca in Olanda unde va castiga retardatul de Nigel Farage sau in Franta unde cretina de Le Pen are mari sanse ori in Jermanica unde multe scursuri ce guverneaza isi iau tainul din Rusia. Lumea, din pacate, e mizerabila!

    • Esti un „retardat” spalat pe creier !

  2. S-a vazut clar ca manifestatiile sunt dirijate si din faptul ca toti aveau acelasi tip de pancarde, inclusiv batranica….; nu pot sa cred ca este specialista in IT….Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nici unul de acolo nu cred ca a citit ordonata, dar ce mai conteaza? Noi mitingim, nu gandim.

  3. Masa de oameni care manifestează sunt manipulați de oamenii lui IOHANIS care nu se simte confortabil fara a avea , partidul sau .Acestia sunt cai care nu au ieșit la vot , cei care nu ar trebui sa scoată nici un cuvânt împotriva Guvernului ales de majoritatea celor care au ieșit la vot si nu reprezintă voința romanilor.

    • Bună ironia! Felicitări! Din păcate adevărul e ca întotdeauna mai la mijloc decât îl văd majoritatea comentatorilor partizani…

  4. Din partea unui „drogat” iesit in strada:

    Manifestarile au fost clar dirijate… de un minimum de spirit civic.

    Cei cateva mii de oameni care au protestat nici macar nu au votat… decat o singura data si fiind vii. De aceea ei sunt de vina de rezultatul alegerilor…

    „Drogatii” care au iesit in strada nici macar nu au citit Ordonantele… au vazut scris pe pereti (avand halucinatii) ca prin noua ordonanta abuzul in serviciu este fapta penala numai daca prejudiciul cauzat depaseste 200.000 de lei si ca evaziunea fiscala nu este gratiata decat in cazul formelor prevazute de art 3-5 şi art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005.

    „Nazistii” de protestatari sunt, in mod clar, impotriva imbunatatirii sistemului penitenciar si a introducerii unor programe bine gandite si eficiente de reabilitare si educare (cu banii recuperati poate de la cei care pagubesc statul doar cu 199 000 de lei prin abuz in serviciu)… aceasta este concluzia logica de tras din faptul ca „drogatii” ies in strada impotriva unor prevederi prin care bunii legiuitori isi apara propriile interese si isi bat joc de popor.

    Si, cel mai important, daca iesi trebuie sa vii cu solutii pentru toate problemele societatii si sa cureti intreaga clasa politica printr-un singur protest. Caci e lipsit de sens… sa iesi in strada pentru o problema punctuala, fata de care poti si trebuie sa iei atitudine atunci cand apare.

    Dar asa sunt „drogatii” – dirijati, fara sa citeasca nimic si complet nepasatori sau ignoranti fata de alte probleme, fapt cert demonstrat prin protestul fata de o anumita problema.

  5. Eu cred ca este mana serviciilor si a aliatilor! Se tem de taierea fondurilor,de diminuarea atributiilor ,de schimbarea legilor si de demascarea ilegalitatilor!

  6. Eu am iesit singur, fara interventia vreunui serviciu secret. Si nici nu ma las manipulat de postaci de pe FB. Propria mea judecata m-a indemnat sa ies in strada pentru ca altfel politicienilor nu le va fi niciodata frica de nimic. Dragnea ….. o minte diabolica inconjurata de lachei priceputi in a eluda orice lege, cutuma, lipsit de minimul bun simt si de grija celor multi si necajiti. Coldea ….. un produs post involutie de aceeasi teapa cu Iliensu si gasca care a rupt tara asta in doua, care nu a mai lasat nimic de furat. DNA, Parlament, Camer Deputatilor? Ii iau la rand – DNA – nu imi pasa de cine sunt condusi atata timp cat vad ca se duc la puscarie omenii care -iau lasat fara pensii pe parintii nostrii, care ii tin intr-o stare de indobitocire pe copii nostrii. Parlamentul si Camera – doua masinarii de vot foarte bine puse la punct pentru furaciuni si nenoriciri. Pana acum tara asta nu a progresat deloc cel putin nu in folosul nostru. In folosul altora da. RUSINE!

  7. Bai fratilor voi nu mai evoluati?chestia cu drogatii o folosea tatucul vostru ION ILICI ILIESCU IN ANII 90.Ce inseamna aia este pe ordinea de zi,nu aste pe ordinea dezi?De ce este asa urgenta aceasta lege?

  8. Intoxicare de manual ! DW inteaba si asteapta opinii.Toata treaba nu vine de la ei.
    Dragnea and his team au trecut la abordari mult mai sofisticate…

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *