CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Dezvaluire-soc a Alinei Mungiu: cum statea Udrea pe canapelele palatului Cotroceni

0 comentarii / 2009 vizualizări / 24 septembrie 2013

Fosta eminență cenușie a alianței Dreptate și Adevăr, politologul Alina Mungiu, ”dă din casă” picanterii din perioada de după preluarea puterii, în 2004, într-un editorial apărut azi, ținta dezvăluirilor fiind tandemul Băsescu-Udrea.

Astfel, vorbind despre situația politico-economică și morală dificilă a țării, din acest moment, Mungiu furnizează o posibilă explicație: ”Mizerabila calitate a elitelor conducătoare, asta e explicaţia. Acolo unde un preşedinte estonian, un ministru polonez sau un rege danez au făcut pasul curajos şi altruist, au sărit peste umbra lor, noi vedem numai paşi înapoi. Năstase, om citit şi inteligent, ce făcea cînd era la guvernare? Se ocupa să controleze presa de opoziţie şi să cotizeze sectorul privat la partidul lui. Băsescu, ajutat să cîştige şi cu un întreg program de construcţie a statului de drept dat cadou de alţii nu era de o lună la Cotroceni şi o instalase pe Udrea şefă şi primea lumea la el în cabinet cu ea instalată în ciorapi pe canapelele pseudo-stil ale RAAPPS”scrie Mungiu, în România liberă.

Reamintim că Elena Udrea, aleasă consilier general în 2004, a devenit imediat după instalarea lui Băsescu la Cotroceni șefa cancelariei prezidențiale, post din care a demisionat după cîteva luni, în urma unui scandal legat de afacerile soțului. (B.T.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998